Percepția ritmului muzical rămâne o abilitate distinct umană, sugerează o analiză științifică
Capacitatea de a auzi un puls regulat în muzică ar putea fi o trăsătură specific umană a creierului, potrivit unei analize critice ample care evaluează peste două decenii de cercetări privind dezvoltarea și evoluția acestei capacități. Lucrarea, semnată de Gábor Háden de la Centrul de Cercetare HUN-REN pentru Științe Naturale și Henkjan Honing de la Universitatea din Amsterdam, a fost publicată în Annals of the New York Academy of Sciences.
Percepția ritmului permite extragerea unui puls regulat dintr-un ritm muzical, ceea ce face posibilă baterea din palme, dansul în grup și coordonarea unui ansamblu muzical. Analiza examinează critic patru afirmații frecvent vehiculate în domeniu: că procesarea ritmului este aproape universală în culturile umane, că se dezvoltă spontan, că susține o formă distinctivă de sincronizare predictivă și că este rară în rândul speciilor animale.
Concluzia este nuanțată: fundamentele percepției ritmului par să fie prezente la naștere și sunt rafinate prin experiență, mișcare și cultură, dar dovezile disponibile nu susțin toate afirmațiile mai puternice din domeniu.
Un creier de primat pregătit pentru ritm
Studiile care măsoară activitatea cerebrală a nou-născuților arată răspunsuri la sunete lipsă în poziții importante din punct de vedere metric, chiar și atunci când acele poziții nu sunt marcate de un sunet mai puternic. Experimente mai recente indică faptul că aceste răspunsuri nu pot fi explicate doar prin învățarea ordinii statistice a sunetelor. Dovezile sugerează astfel o sensibilitate timpurie la structura periodică și la predicția bazată pe puls.
„Nou-născuții nu sunt ascultători adulți în miniatură, dar creierele lor par deja pregătite să folosească structura ritmică pentru a anticipa când ar trebui să se întâmple ceva”, explică Honing. „Experiența nu creează această capacitate de la zero; o calibrează și o îmbogățește.”
De-a lungul copilăriei și al primilor ani de viață, expunerea auditivă, dezvoltarea motorie și enculturația muzicală îmbunătățesc precizia, flexibilitatea și organizarea ierarhică a procesării ritmice. Autorii avertizează totuși împotriva afirmației că nou-născuții posedă o percepție complet matură a ritmului sau a metricii: sensibilitatea neuronală nu este același lucru cu experiența conștientă, iar capacitățile timpurii de sincronizare continuă să se dezvolte.
Ce dezvăluie maimuțele despre ritmul uman
Comparațiile cu alte primate ajută la separarea capacităților ancestrale de sincronizare de abilitățile care s-au elaborat în mod special la oameni. Macacii pot detecta un ritm regulat și, după un antrenament îndelungat, își pot ajusta tempo-ul de batere pentru a se potrivi cu muzica. Totuși, ei nu arată în mod general alinierea stabilă de fază și sincronizarea predictivă flexibilă pe care oamenii le afișează cu ușurință.
Dovezile provenite de la animale non-umane sunt încă rare, însă sincronizare reușită a fost observată la un număr mic de specii, inclusiv la unele păsări și la un leu de mare.
Analiza extinde ipoteza evoluției audiomotorii graduale prin includerea explicită a recompensei. Noua ipoteză, denumită GAER, propune că percepția umană a ritmului a apărut prin integrarea tot mai strânsă a sistemelor auditive, motorii, de predicție temporală și de recompensă, vechi din punct de vedere evolutiv, și nu prin apariția bruscă a unui circuit cerebral complet nou.
„Diferența dintre oameni și alte primate poate să nu fie doar dacă pot potrivi tempo-ul muzicii, ci dacă sincronizarea este intrinsec motivantă și dacă sistemele auditiv, motor și de recompensă lucrează împreună suficient de puternic pentru a stabiliza predicția”, explică Honing.
O întrebare de cercetare înșelător de dificilă
Autorii cer experimente atent corelate între nou-născuți, adulți și alte specii, folosind mai mult decât metodele neuropsihologice care domină cercetarea actuală. Sunt necesare abordări comportamentale, neurofiziologice, genetice și computaționale pentru a distinge urmărirea pasivă a unui stimul de predicția internă a unui puls.
„Pentru muzicieni, găsirea ritmului poate părea banală”, spune Honing. „Din punct de vedere științific, tocmai această simplitate aparentă o face captivantă: oferă o cale de a investiga modul în care biologia, dezvoltarea, cultura și evoluția se întâlnesc într-una dintre capacitățile de bază care stau la temelia muzicalității umane.”
