Închisoarea ar putea agrava comportamentul infracțional în Africa de Sud
Lăsarea infractorilor minori în comunitate, în locul încarcerării, ar putea reduce riscul ca aceștia să comită infracțiuni grave, potrivit unui studiu realizat de Farai Nyabadza de la Universitatea din Johannesburg și publicat în revista PLOS One.
Infracțiunile violente, precum jafurile armate la transporturile de valori și împușcăturile în masă, au crescut substanțial în Africa de Sud în ultimii ani. Deși infracțiunile minore, cum ar fi furtul și spargerea, atrag mai puțină atenție, acestea rămân larg răspândite și reprezintă majoritatea cazurilor penale din țară. Atât infracțiunile minore, cât și cele majore sunt foarte frecvente și contribuie împreună la creșterea preocupărilor privind siguranța publică și la adâncirea îndoielilor legate de eficacitatea sistemului de justiție penală.
Cercetările anterioare sugerează că închisoarea nu doar că poate eșua în a reduce criminalitatea, dar, în anumite condiții, poate intensifica comportamentul infracțional. În Africa de Sud, penitenciarele cronic supraaglomerate adăpostesc în mod obișnuit infractori minori alături de criminali înrăiți, creând medii care sporesc considerabil riscul de recidivă.
Folosind date privind criminalitatea și sistemul penitenciar din Africa de Sud pentru perioada 1995–2024, Nyabadza a dezvoltat un model matematic care descrie dinamica populației de indivizi ce tranziționează între stări definite de comportamentul infracțional și statutul de reabilitare. Stările populației au inclus trasee legate de susceptibilitate, infracțiuni minore și grave, condamnare cu executare și fără executare, reabilitare și recidivă. O pedeapsă cu executare impune infractorului să execute timp în închisoare sau într-o instituție securizată, în timp ce o pedeapsă fără executare permite infractorului să rămână în comunitate, sub anumite reguli și restricții.
Rezultatele demonstrează că aplicarea nediscriminatorie a pedepselor cu executare pentru infractorii minori poate amplifica activitatea infracțională. În schimb, riscul de escaladare de la infracțiuni minore la infracțiuni grave este substanțial mai scăzut în cazul supravegherii în comunitate.
Potrivit autorului studiului, politicile bazate pe dovezi care prioritizează reabilitarea fără executare, prevenirea recidivei și reforma penitenciarelor sunt esențiale pentru a limita recidiva și pentru a obține o reducere durabilă a criminalității.
Studiul are câteva limitări importante. De exemplu, constatările ar putea să nu fie generalizabile pentru alte țări, iar datele privind detenția preventivă nu sunt incluse, ceea ce poate duce la o subestimare a duratei carierei infracționale. În plus, atribuirea tuturor infractorilor minori eliberați unei clase de risc ridicat poate supraestima escaladarea activității infracționale. De asemenea, metodele nu surprind factorii socioeconomici expliciți ai criminalității sau o analiză cost-eficacitate a intervențiilor.
Cu toate acestea, acest cadru cantitativ evidențiază beneficiile potențiale ale reformelor penitenciare care integrează descurajarea cu reabilitarea eficientă bazată pe comunitate.
Nyabadza declară: „Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost cât de clar își lasă politicile amprenta în date. Creșterea bruscă a populației penitenciare în jurul anilor 1999–2002, coincizând cu pedepsele minime obligatorii, a arătat cum șocurile legislative pot dezvălui informații pe care un model matematic lin nu le poate capta singur.”
