Stresul la arici poate fi măsurat printr-o metodă neinvazivă
Stresul este un răspuns natural la pericol, care ajută animalele să reacționeze rapid atunci când se simt amenințate. De obicei, răspunsul este de scurtă durată, iar după ce amenințarea dispare, nivelul de stres revine la normal. Schimbările de mediu care reduc sau fragmentează habitatele, scăderea disponibilității hranei și activitatea umană pot afecta fauna sălbatică. Dacă răspunsul de stres se prelungește, poate apărea stresul cronic, care reduce imunitatea, afectează negativ reproducerea și succesul puilor și crește ratele de mortalitate.
Pentru specii precum ariciul european, aflat deja în declin, identificarea cauzelor stresului ar putea oferi indicii vitale despre provocările cu care se confruntă și ar putea sprijini eforturile de conservare. Aricii sunt și cel mai des salvat mamifer, cu estimări care sugerează că aproximativ 40.000 de arici se află în captivitate în Regatul Unit la un moment dat. Înțelegerea modului în care aricii răspund la stres ar putea ajuta și la îmbunătățirea tratamentului și a bunăstării lor în timpul reabilitării. Pentru animalele sălbatice, captivitatea, manipularea, examinarea și tratamentul veterinar pot crește stresul unui animal deja vulnerabil. Identificarea modalităților de a minimiza acest stres ar putea ajuta recuperarea, iar măsurarea stresului ar permite monitorizarea post-eliberare pentru a evalua modul în care aricii se adaptează după întoarcerea în sălbăticie.
Validarea unei metode neinvazive
Cercetarea publicată în Conservation Physiology a validat o metodă de măsurare a stresului la aricii europeni prin analiza hormonilor din fecale. Aceasta oferă cercetătorilor o modalitate fiabilă și neinvazivă de a investiga modul în care aricii răspund la diferiți factori de stres, atât în sălbăticie, cât și în reabilitare. Atunci când un animal se simte amenințat, axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală declanșează eliberarea de hormoni care îl ajută să răspundă pericolului. După ce amenințarea dispare, glucocorticoizii sunt eliberați pentru a ajuta corpul să revină la normal, iar aceștia sunt ulterior excretați în urină și fecale. Când animalele experimentează stres cronic, mențin niveluri ridicate de glucocorticoizi. Pentru a măsura aceste niveluri și a determina ce constituie o citire ridicată, testul chimic folosit trebuie mai întâi validat. Acest lucru se poate face fie prin injectarea de hormoni și recoltarea de probe de sânge la intervale regulate, o metodă invazivă care necesită un medic veterinar, fie prin colectarea de probe fecale înainte și după un eveniment stresant.
Studiul a testat trei teste neinvazive utilizate frecvent la alte mamifere. Pentru aricii admiși în reabilitare, nivelurile de glucocorticoizi din fecale au atins un vârf în ziua de după internare și au scăzut șapte zile mai târziu. Toate cele trei teste au putut detecta modificări relevante ale nivelurilor de glucocorticoizi după un factor de stres. Cel mai sensibil test a arătat cea mai mare diferență între cele mai scăzute și cele mai ridicate valori, astfel încât a fost ales pentru testarea altor probe. Studiul a constatat că aricii admiși în reabilitare care au murit ulterior aveau niveluri semnificativ mai ridicate de glucocorticoizi în fecale decât cei care au supraviețuit. Aricii infectați cu parazitul gastrointestinal Capillaria au avut, de asemenea, niveluri semnificativ mai ridicate de glucocorticoizi decât aricii neinfectați. După șapte zile de reabilitare, nivelurile de glucocorticoizi au revenit la valori similare cu cele observate la aricii sălbatici neinfectați.
Evaluarea impactului amenințărilor specifice
Acum că există o metodă validată pentru testarea stresului la arici, cercetările viitoare pot examina efectele diferiților factori de stres. De exemplu, pot fi investigate schimbările de habitat și efectele activităților umane, precum festivalurile de muzică, dezvoltările imobiliare sau proximitatea drumurilor, pentru a determina dacă acestea afectează stresul populațiilor de arici. Metoda ar putea îmbunătăți și bunăstarea aricilor din reabilitare, permițând evaluarea impactului anumitor tratamente, a șederilor prelungite în captivitate și a anumitor răni și boli, pentru a monitoriza bunăstarea aricilor atât în timpul îngrijirii, cât și după eliberare. Lucrarea este prima care validează un test pentru utilizare la aricii europeni și oferă o metodă fiabilă pentru studii viitoare.
