Cum pot părinții să gestioneze certurile dintre copii
Vacanțele școlare aduc inevitabil mai multe certuri. Zilele petrecute împreună sunt mai lungi, structura zilnică e mai redusă, iar împărțitul jucăriilor, ecranelor, spațiului și atenției părinților îi determină pe copii să ceară constant ca adulții să arbitreze conflictele. „Alice mi-a luat cartea cu Minecraft!” sau „Rohan mi-a spus idiot!” sunt scene familiare în multe case.
Cercetările sugerează că cei mici învață cel mai bine atunci când adulții oferă un sprijin redus și îi încurajează să rezolve singuri conflictele. Certurile reprezintă un exercițiu util pentru situațiile de conflict pe care le vom întâlni de-a lungul vieții, iar cu cât intervenim mai des, cu atât le oferim copiilor mai puține ocazii de a-și dezvolta aceste abilități. Este util ca adulții să fie în preajmă și disponibili, dar să nu gestioneze direct situația de fiecare dată.
Intervenția imediată este necesară doar pentru a garanta siguranța: „Nu ne rănim unii pe alții”. Dacă lucrurile escaladează sau conflictul este unilateral, este momentul să intervenim, de exemplu cu formula: „Nu vorbim așa unii cu alții”.
Când suntem trași într-o dispută, este indicat să evităm să organizăm un proces. În loc să judecăm, scopul este să dezvoltăm empatia și abilitățile de rezolvare a conflictelor. Fiecare copil este diferit și, de obicei, există mai multe în joc decât o simplă clasificare „corect” sau „greșit”. Un copil poate exploda din cauza unei nedreptăți reale și apoi este învinovățit pentru reacția sa puternică. Altul se poate lăsa purtat de un joc entuziasmant și poate fi prea dur fără să vrea.
Este tentant să cerem o scuză imediată: „Cere-ți iertare de la sora ta!”. Totuși, majoritatea copiilor nu vor oferi o scuză sinceră decât dacă se simt înțeleși ei înșiși. Copiii trăiesc în centrul propriei lumi, ceea ce ține de o dezvoltare sănătoasă, nu de egoism, dar înseamnă că le poate fi greu să înțeleagă punctul de vedere al celuilalt, mai ales când sunt supărați. De fapt, tuturor ne place să ne simțim înțeleși și este foarte dificil să empatizăm cu altcineva până când nu ne simțim ascultați.
Poate ajuta să îi întrebăm pe fiecare copil ce s-a întâmplat și să le validăm punctul de vedere. Rolul nostru nu este să judecăm sau să decidem, ci să recunoaștem că perspectivele și sentimentele fiecăruia contează: „Rohan, văd că te-a supărat tare când Alice ți-a luat cartea cu Minecraft”. „Alice, văd că te-a rănit când Rohan te-a numit idiot”.
Aceasta este educarea emoțională: tratarea sentimentelor ca oportunități de conectare și învățare, nu ca probleme de închis. Există și un beneficiu suplimentar. Chiar și copiii foarte mici înțeleg regulile de bază, cum ar fi că nu luăm lucrurile altora, așa că repetarea lor prea des sună ca o predică și copiii încetează să asculte. Auzirea impactului direct al acțiunilor lor este mult mai puternică: atunci când descriem sentimentele lui Rohan, Alice învață empatia și capacitatea de a vedea lucrurile din perspectiva celuilalt. Dar copiii preiau acest lucru doar atunci când se simt ascultați ei înșiși.
Dacă toată lumea este prea supărată, este mai bine să întrerupem activitatea și discuția despre ceartă. Nimeni nu este la cel mai bun nivel al său când este supărat, iar creierul nostru pur și simplu nu funcționează la fel de bine, iar rezolvarea problemelor când suntem copleșiți rareori duce undeva. „Sunteți amândoi foarte supărați. Să luăm o pauză și să rezolvăm asta când toată lumea este calmată”.
Dacă certurile sunt frecvente acasă sau o anumită activitate provoacă des certuri, poate ajuta să pregătim dinainte o activitate de pauză potrivită pentru fiecare copil. „Echipă, dacă vă certați în timpul acestui joc de societate și nu reușiți să rezolvați singuri, facem o pauză de 10 minute: trambulină pentru tine, Alice, și desen pentru tine, Rohan”.
Pasul esențial este să ne amintim să revenim și să încheiem discuția când toată lumea este calmă, pentru că acolo are loc învățarea. De exemplu: „Ce ați putea face mai bine data viitoare?”. Putem face acest lucru împreună sau separat cu fiecare copil, dacă cearta a fost deosebit de supărătoare sau dacă discuția împreună ar putea reaprinde conflictul. Copiii care găsesc singuri soluția sunt mult mai predispuși să o respecte. Copiii mai mici pot avea nevoie de indicii: „Ați putea să vă alternați? Ce altceva ați putea încerca?”.
Copiii învață să gestioneze conflictele observându-ne. Ca părinți, nu trebuie să fim perfecți sau mereu stăpâni pe situație: este sănătos ca cei mici să ne vadă făcând greșeli. Putem modela repararea cu lucruri mărunte: „M-am supărat și am răbufnit. Îmi pare rău. Data viitoare voi lua un minut înainte să vorbim”.
Recunoașterea greșelilor este grea pentru toți. Când copiii ne văd asumându-ne greșelile, mai ales pe cele care îi implică, învață că este sigur să fii vulnerabil și le devine mai ușor să își admită propriile greșeli și să repare situația.
