Comportamentele din sportul juvenil percepute ca normale pot ascunde violența sexuală
Violența sexuală împotriva minorilor în sport este o realitate care trece în mare parte neobservată, în ciuda datelor care sugerează că nu este un fenomen izolat. Conform unui raport al grupului de cercetare GIKAFIT din cadrul Universității din Țara Bascilor, 20% dintre participanți au experimentat comportamente cu caracter sexual din partea antrenorilor lor, inclusiv săruturi pe buze, manifestări de interes sexual și propuneri directe de relații sexuale.
„În ciuda acestor rate ridicate, oamenii sunt surprinși când le spun că cercetez acest subiect, pentru că ei cred că abuzul asupra minorilor nu se întâmplă în sport. Este un subiect tabu pe care oamenii încearcă să îl ascundă sub preș. Prin cercetarea noastră, ne propunem să dezvăluim realitatea și să o facem vizibilă pentru a putea fi prevenită”, explică cercetătoarea Sáenz.
Cel mai recent studiu al său, publicat în European Journal for Sport and Society, examinează percepțiile și experiențele sportivilor. „Am combinat sondaje cantitative realizate pe 292 de sportivi și șase interviuri calitative cu persoane care au experimentat violență sexuală în sport când erau copii de vârstă școlară și am descoperit o zonă gri. Adică există multe comportamente cotidiene pe care sportivii nu le percep ca abuzive. Totuși, când un supraviețuitor al violenței sexuale își reconstruiește experiența, identifică aceste aceleași comportamente ca parte a procesului de abuz”, precizează Sáenz.
Cei care au răspuns la chestionar au fost rugați să evalueze dacă 24 de comportamente specifice ale antrenorilor sunt legate de violența sexuală. Peste 80% au identificat comportamentele cu caracter sexual explicit ca fiind violență sexuală, cum ar fi propunerea de relații sexuale în schimbul unor privilegii, săruturile pe buze sau privirile insistente asupra sânilor sau feselor unui sportiv. Pe de altă parte, comportamente precum îmbrățișările, întrebările despre timpul liber, oferirea de atenție individuală sau crearea de ocazii pentru contact unu-la-unu au fost rareori clasificate ca violență sexuală.
Cu toate acestea, mărturiile au arătat că cei care au experimentat violență sexuală au identificat retrospectiv unele dintre aceste comportamente mai puțin explicite, mai normalizate, ca făcând parte din abuz. „Narațiunile lor confirmă că violența sexuală nu începe neapărat cu un abuz evident, ci cu acordarea de atenție specială sau cadouri sau purtarea de conversații personale care, în funcție de vârsta copilului, ar putea fi chiar percepute ca ceva pozitiv. În cazul violenței sexuale, am văzut că acest tratament special face parte dintr-un tipar”, explică Sáenz.
Cercetătoarea de la EHU clarifică faptul că acest lucru nu înseamnă că toate comportamentele din această zonă gri sunt abuzive sau criminale. Ceea ce arată studiul este că ele pot face parte dintr-un proces de manipulare (grooming) dacă sunt repetate, personalizate, legate de secret sau încadrate în relații de putere inegale.
„Prin urmare, trebuie să privim întregul context, mai degrabă decât o situație specifică. Nu încercăm să analizăm dacă o îmbrățișare după câștigarea unui joc, de exemplu, este bună sau rea. Ar putea fi potrivită dacă un sportiv a jucat excelent, dar are o stimă de sine scăzută. Ceea ce trebuie analizat este dacă această îmbrățișare face parte din atenție exclusivă sau dacă există o dependență emoțională”, explică Sáenz.
Studiul nu urmărește să elimine apropierea inerentă activităților sportive sau să îi trateze pe antrenori ca suspecți. Recunoaște că instruirea sportivă necesită încredere și contact fizic, dar subliniază de asemenea că aceste caracteristici pot face mai dificil pentru sportivi să distingă între comportamentele care fac parte din relația sportivă și cele care depășesc anumite limite.
Prin urmare, educația este deosebit de importantă în acest caz, potrivit lui Sáenz: „Relațiile de încredere dintre antrenori și sportivi sunt pozitive și necesare în sport. Nu dorim să le interzicem, dar este important să le oferim sportivilor instrumentele pentru a recunoaște când anumite comportamente ar putea căpăta o semnificație inadecvată. Dacă știu ce s-ar putea întâmpla, ar putea realiza că li se întâmplă ceva similar și pot cere ajutor. Educația este cheia prevenirii.”
Echipa de cercetare de la EHU subliniază, de asemenea, importanța formării profesioniștilor din domeniul sportului pentru ca aceștia să cunoască limitele și să poată evita anumite situații: „Scopul este de a promova medii sportive sigure în care relațiile de susținere sunt transparente și supuse unor garanții. De exemplu, reducerea situațiilor evitabile de izolare, creșterea vizibilității întâlnirilor unu-la-unu și consolidarea mecanismelor de raportare și sprijin.”
