Vârfuri de suliță vechi de 13.000 de ani dezvăluie cum înțelegeau oamenii din Epoca de Gheață teritoriul necunoscut
La sfârșitul ultimei ere glaciare, primii locuitori ai Americilor străbăteau continentul urmărind anotimpurile, râurile și vânatul, purtând mereu cu ei o suliță. Aproape 13.000 de ani mai târziu, arheologii folosesc acele vârfuri de piatră pentru a înțelege modul în care acești oameni percepeau riscul și resursele unui teritoriu complet necunoscut.
Un studiu publicat în Journal of Archaeological Method and Theory analizează aproximativ 500 de vârfuri de proiectil descoperite în regiunea Văii Râului Tennessee, pentru a reconstrui comportamentul grupurilor Clovis și Cumberland — două dintre cele mai vechi populații cunoscute din zonă.
„Vorbim despre vânători-culegători din Epoca de Gheață, oameni care arătau și se comportau exact ca noi și care aveau aceleași nevoi ca ale noastre”, a declarat Jesse Tune, profesor asociat de antropologie la Universitatea din Mississippi și director al Centrului său pentru Cercetare Arheologică. „Dar trăiau într-o lume dominată de mastodonți, mamuți, leneși uriași — animale complet necunoscute nouă astăzi.”
Împreună cu Shane Miller, profesor asistent de antropologie la Universitatea din Alabama, Tune a examinat gradul de reascuțire și uzură al vârfurilor de suliță pentru a deduce cât de prețioase erau considerate aceste unelte de către comunitățile care le foloseau.
Clovis: reascuțirea ca strategie de supraviețuire
Grupurile Clovis sunt considerate printre primii locuitori ai Văii Râului Tennessee, cele mai vechi dovezi ale prezenței lor fiind datate acum aproximativ 13.200 de ani. Ajunși într-un peisaj nou, ei nu știau unde să găsească resurse precum chertul, un tip de rocă sedimentară ideală pentru fabricarea armelor.
Cercetătorii au constatat că grupările Clovis reascuțeau mult mai des vârfurile de suliță, ceea ce sugerează o preocupare pentru gestionarea atentă a resurselor disponibile.
„Astăzi păstrăm lucruri, dar când vorbim despre vânători-culegători mobili, ei aveau o înțelegere și o viziune diferită asupra bunurilor personale”, a explicat Tune. „Vârfurile de suliță erau concepute ca obiecte de unică folosință, ceea ce face comportamentul celor de la Clovis cu atât mai interesant.”
Cumberland: mai multă încredere în teritoriu
Câteva sute de ani mai târziu, grupul Cumberland a moștenit de la predecesorii săi cunoașterea locurilor unde se aflau zăcămintele de chert și alte resurse esențiale.
Analiza vârfurilor Cumberland arată că acestea erau folosite de mai multe ori, dar rareori ajungeau să fie complet distruse. Cu toate acestea, ele ajungeau adesea în ceea ce era, în esență, groapa de gunoi a comunității — și, ulterior, în registrul arheologic.
„Când ne uităm la vârfurile Cumberland, putem vedea de unde provenea materia primă, aproximativ perioada în care au trăit și faptul că au folosit vârful de mai multe ori”, a spus Tune. „Dar rareori era complet rupt încât să nu mai poată fi utilizat. Deci cum a ajuns în ceea ce era practic gunoiul și apoi în registrul arheologic?”
Concluzia cercetătorilor este că o cunoaștere mai bună a peisajului le permitea celor din grupul Cumberland să arunce vârfuri încă utilizabile, semn că știau unde să găsească resurse noi și se simțeau mai confortabil în mediul lor.
„Când te gândești la oameni care se deplasează mult, trebuie să ții cont că nu aveau animale de povară”, a subliniat Miller. „Aceasta limitează ce unelte arunci și ce cari cu tine. Nu vrei să duci după tine o geantă de pietre, așa că ești chibzuit în a echilibra ce ai nevoie cu ce poți transporta.”
Paralela cu explorarea spațială
Tune consideră că dilema alegerii între a păstra și a abandona resursele locale nu este doar o problemă a trecutului, ci una cu care se confruntă și oamenii de astăzi.
„Gândiți-vă la explorarea spațială”, a spus el. „Nu există nicio diferență reală între vânătorii-culegători din Epoca de Gheață și oamenii care trimit misiuni și rovere pe Marte. Ne îndreptăm spre o zonă nouă, decidem ce luăm cu noi, învățăm resursele și ne extindem treptat. Este exact același proces.”
„Ce învățăm și cum transmitem mai departe această cunoaștere sunt lucruri cu care ne confruntăm și astăzi. Singurul lucru care s-a schimbat este tehnologia.”
