Costul real al minelor de cărbune: pierderi și daune incomensurabile
Costurile globale cauzate de schimbările climatice, cunoscute sub denumirea de pierderi și daune, au depășit 2,8 trilioane de dolari între anii 2000 și 2019, potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Mediu. Conceptul de pierderi și daune se referă la prejudiciile sociale, economice, culturale și de mediu suferite de comunități ca urmare a unor procese perturbatoare, precum mineritul. În guvernanța climatică, aceste impacturi sunt definite ca fiind cele care nu pot fi evitate sau atenuate și care ar trebui, în mod ideal, compensate. Estimările arată că pierderile și daunele proiectate pentru țările în curs de dezvoltare ar putea ajunge la 290–580 de miliarde de dolari anual până în 2030.
Cu cât tranziția de la combustibilii fosili întârzie, cu atât costurile se acumulează mai rapid. Un element central al cercetărilor actuale este modul în care deschiderea de noi mine de cărbune împiedică tranziția către o economie globală sustenabilă. Majoritatea calculelor actuale folosesc un model bazat pe prețul de înlocuire pe piață, care plătește proprietarului unui activ—un câmp, o vacă, o casă—prețul local de piață al bunului pierdut la momentul respectiv. Aceste metode ignoră însă costurile continue și efectele cumulate asupra schimbărilor climatice.
Cercetătorii au dezvoltat o metodă mai holistică, care tratează ceea ce pierd oamenii ca pe un activ ce susține un mijloc de trai cu fluxuri de venit viitoare. Această abordare bazată pe active a fost aplicată în cazul gospodăriilor afectate de o mină de cărbune la cer deschis în Somkhele, în nordul provinciei KwaZulu-Natal, Africa de Sud. Mina funcționează din 2007. Pe baza sondajelor realizate în 2018, s-a estimat că gospodăriile au pierdut peste 80 de milioane de rande (aproximativ 3,7 milioane de lire sterline) în terenuri, culturi și vite.
Dintre cele 115 gospodării afectate incluse în studiu, doar 22% au raportat că au primit vreo compensație. Compensațiile raportate până în prezent totalizează 3,6 milioane de rande—adică doar 4,7% din pierderile calculate. Prin modelarea pierderilor continue de venit din animale și culturi, folosind proiecții ale efectivelor de animale și prețuri viitoare estimate pentru porumb până în 2028, cercetătorii estimează că despăgubirile datorate vor ajunge la cel puțin 157 milioane de rande până în 2038. Față de această sumă, plățile minei reprezintă doar 2,3% din pierderile și daunele cauzate.
Datele arată o reducere dramatică a activelor comunității. Gospodăriile care dețineau 270 de hectare de teren înainte de începerea mineritului au rămas cu 68 de hectare, o scădere de 75%, evaluată la aproximativ 60,6 milioane de rande. Randamentele culturilor au scăzut în medie cu 94%, iar cele de porumb, alimentul de bază, cu 97%. Numărul de animale—vaci, capre, porci, oi și păsări—a scăzut de la 7.574 la 2.643. Peste 200 de case și rondavels (construcții tradiționale circulare cu acoperiș de stuf) au fost pierdute. Oamenii au fost nevoiți să cumpere apă care altădată era gratuită.
Evaluarea nu este niciodată neutră. Calculele bazate pe costuri și compensații în Somkhele fac vizibile unele venituri pierdute, dar există aspecte care nu pot fi prețuite: relocarea mormintelor strămoșilor, pierderea a 15 plante indigene folosite pentru hrană și medicină, îmbolnăvirile și trauma psihologică resimțită de oameni. Aceste pierderi continue nu pot fi cuantificate în cifre. Mineritul de cărbune este frecvent raportat ca având efecte adverse în zonele rurale ale Africii. Profiturile și creșterea economică sunt adesea prioritizate în detrimentul mijloacelor de trai ale comunităților rurale sud-africane, într-o țară dependentă de cărbune. Noua metodologie poate ajuta comunitățile și guvernele să se asigure că viitoarele cereri de despăgubire pentru pierderi și daune sunt mai precise.
