Mecanismul molecular care permite tilapiei de Mozambic să supraviețuiască în ape hipersaline
Tilapia de Mozambic (Oreochromis mossambicus) este unul dintre puținele animale acvatice capabile să trăiască atât în apă dulce, cât și în bazine hipersaline de până la trei ori mai sărate decât oceanul. O echipă de cercetători de la College of Tropical Agriculture and Human Resilience (CTAHR) din cadrul Universității din Hawaiʻi at Mānoa a identificat unul dintre mecanismele moleculare care stau la baza acestei toleranțe remarcabile.
Studiul, publicat în revista General and Comparative Endocrinology, a fost condus de Andre Seale, cercetător și profesor în Departamentul de Nutriție Umană, Alimente și Științe Animale din cadrul CTAHR, împreună cu studenți cercetători ai universității. Pentru a înțelege modul în care peștii supraviețuiesc în condiții de stres salin extrem, echipa a crescut treptat salinitatea apei din bazine cu sare de mare artificială.
Mai multe specii de pești, inclusiv tilapia, au nevoie de hormonul prolactină pentru a preveni absorbția excesivă de apă și pierderea de ioni în mediul dulce, iar activitatea acestui hormon scade atunci când peștele intră în apă sărată. În condiții de hipersalinitate extremă, însă, semnalizarea prolactinei rămâne suprimată, în timp ce tipurile de gene de prolactină exprimate continuă să se modifice. Acest lucru permite peștelui să își regleze cu precizie echilibrul de sare și apă chiar și în timpul tranzițiilor către medii sărate.
„Această capacitate de aclimatizare la salinitate este graduală, iar chiar și această specie nu va supraviețui unei transferări directe din apă dulce în apă de mare. Înțelegerea ritmului și a limitelor toleranței acestor pești la salinități mai mari ajută și la îmbunătățirea trăsăturilor de producție, inclusiv creșterea, eficiența furajării și valoarea nutrițională”, a declarat Seale.
Cercetarea are implicații practice importante pentru acvacultură. Tilapia este un element de bază al acvaculturii globale și al sistemelor de aquaponie din Hawaii. Înțelegerea mecanismelor care stau la baza toleranței la sare permite creșterea peștilor în ape salmastre, păstrând apa dulce pentru agricultură și consum. De asemenea, deschide calea pentru investigarea modului în care apa sărată poate afecta calitatea nutrițională a peștilor.
Prin facilitarea creșterii tilapiei în apă sărată, această cercetare ar putea contribui la creșterea producției și calității peștelui în regiunile cu resurse limitate de apă dulce.
