Dispariția bourului: Dovezi genetice dezvăluie factori de stres multipli concomitenți
Bourul, strămoșul sălbatic al vitelor domestice, a populat cândva mari regiuni din Europa, Asia și nordul Africii. O nouă cercetare condusă de Universitatea Lund indică faptul că mai mulți factori au contribuit la dispariția sa din nordul Europei, una dintre primele zone în care specia s-a stins.
„Aceste studii de caz antice dezvăluie tipare pe termen lung — care specii sunt cele mai vulnerabile, cum se transformă ecosistemele de-a lungul timpului și când și cum activitatea umană a început să modeleze aceste medii”, afirmă Erika Rosengren, doctorandă în osteologie istorică la Universitatea Lund și autoarea principală a lucrării. Cercetarea a fost publicată în jurnalul The Holocene.
Bourul, precursorul vacilor domestice, este astăzi dispărut. Ultima sa apariție în Polonia, în secolul al XVII-lea, a marcat finalul unui declin care dura de 8.000 de ani. Deși activitatea umană a fost principalul motiv al extincției globale, cauzele dispariției sale mult mai timpurii din Scandinavia au rămas neclare.
Bourul a început să colonizeze Scandinavia acum 11.700 de ani, după sfârșitul ultimei ere glaciare.
Un blocaj demografic neașteptat
Cercetătorii au fost surprinși să descopere că bourul a suferit probabil o scădere bruscă a populației, un așa-numit blocaj demografic, în timpul migrației sale spre Scandinavia. Acest lucru le-a lăsat o diversitate genetică redusă.
„Am găsit extrem de interesant să văd cum diversitatea genetică a bourului a scăzut pe măsură ce te deplasezi spre nord din Europa continentală, prin Jutland, și apoi a scăzut și mai mult traversând Zeelanda și Scania. Este un exemplu clasic de blocaj în genetica evoluționistă”, spune Mikkel-Holger S. Sinding, profesor asociat la Universitatea din Copenhaga și autor senior al studiului.
Se credea anterior că populația a devenit izolată în urmă cu aproximativ 10.000 de ani. Totuși, echipa de cercetare a găsit dovezi genetice că bourul scandinav era încă în contact cu populația europeană principală după această perioadă. Abia când podul terestru care lega Scandinavia de continentul european a fost inundat, acum aproximativ 8.000 de ani, populația de bour din Scandinavia a devenit complet izolată.
Vânătoarea intensă și dispariția din Zeelanda
Formarea strâmtorilor danezo-suedeze a coincis cu o perioadă de vânătoare umană aparent intensă, care a dus la un declin accentuat al populației de bour din Suedia și la dispariția completă a bourului de pe insula Zeelanda din Danemarca. În sudul Suediei, populația de bour a persistat în număr redus până la cel puțin 6.500 de ani în urmă.
Bourul a dispărut probabil din Suedia pe măsură ce habitatul său s-a schimbat — peisajele cândva deschise au fost înlocuite de păduri dense, o transformare considerată dăunătoare pentru specie.
Lecții pentru gestionarea faunei sălbatice
Studiul indică astfel un set mai complex de factori care au determinat extincția decât se credea anterior. Echipa de cercetare consideră că dispariția a rezultat din efectele combinate ale epuizării genetice, presiunii umane, fragmentării și degradării habitatului.
Concluziile oferă indicii care ar putea fi utile pentru gestionarea faunei sălbatice din prezent.
„Rezultatele noastre adaugă nuanțe înțelegerii noastre despre impactul uman asupra populațiilor de animale. Ele confirmă că speciile dispar rareori din cauza unui singur factor. Planurile de conservare trebuie, prin urmare, să fie cuprinzătoare și să ia în considerare mai mulți factori de stres simultan. Rezultatele noastre susțin necesitatea de a stabili coridoare ecologice pentru fauna sălbatică amenințată, mai degrabă decât rezervații naturale izolate”, conchide Rosengren.
