Pădurile de pe coasta Carolinei de Nord dispar într-un ritm accelerat
Un studiu recent arată că pierderea pădurilor costiere din peninsula Albemarle-Pamlico din Carolina de Nord a început să se accelereze după anul 2010 și este posibil să continue să se accelereze. Cercetarea a constatat că statul a pierdut peste 20% din pădurile sale costiere între 1985 și 2021.
Cercetătorii au folosit imagini satelitare pentru a urmări pierderea pădurilor costiere din Carolina de Nord în perioada 1985-2021 și au descoperit o pierdere de 21% a pădurilor costiere, echivalentul a aproximativ 64.220 de hectare. Puțin peste 40.000 de hectare din această suprafață au fost transformate în mlaștină, pădure-fantomă și tufișuri.
Această pierdere nu s-a produs liniar, a declarat Titilayo Tajudeen, autoarea principală a lucrării și cercetătoare la Universitatea de Stat din Carolina de Nord. „Între 2010 și 2021, am observat că 23.876 de hectare de pădure au fost transformate în mlaștină, pădure-fantomă și tufiș”, a spus Tajudeen. „Aceasta este de 1,5 ori mai mare decât cele 16.968 de hectare pierdute către mlaștină, pădure-fantomă și tufiș între 1985 și 2010.”
Creșterea nivelului mării lasă în urmă păduri-fantomă
Creșterea nivelului mării a fost principalul factor al pierderii pădurilor. Pe măsură ce nivelul mării crește, apa sărată inundă zonele împădurite, ucigând copacii și transformând zona în pădure-fantomă. Conversia în pădure-fantomă s-a accelerat și mai mult decât pierderea generală a pădurilor. Pădurile-fantomă au crescut cu 7.561 de hectare între 2010 și 2021, de 2,5 ori mai rapid decât între 1985 și 2010.
Majoritatea zonelor puternic afectate au fost concentrate la mai puțin de un kilometru de coastă. Unele au fost supuse unei serii de evenimente extreme.
„Această zonă a experimentat o secetă severă din 2007 până în 2011, iar apoi și uraganul Irene în 2011″, a declarat Tajudeen. „Deși aceste evenimente au avut loc cu mult înainte de 2021, unele zone pur și simplu nu și-au revenit niciodată. În ciuda faptului că erau protejate, combinația acestor evenimente extreme împreună cu creșterea nivelului mării le-a împins către noi stări ecologice, inclusiv transformarea în păduri-fantomă.”
Urmărirea retragerii pădurilor cu ajutorul sateliților și inteligenței artificiale
Pentru a determina rata pierderii pădurilor, cercetătorii au folosit două instrumente de imagistică satelitară, cunoscute sub numele de Landsat 8 și Sentinel-2. Oamenii de știință au folosit aceste baze de date de imagini pentru a antrena un model de inteligență artificială, cunoscut sub numele de rețea neuronală convoluțională, care procesează tipul de date sub formă de grilă pe care le furnizează Landsat și Sentinel. Astfel, rețeaua neuronală poate ajuta la identificarea zonelor din imagine care sunt terenuri forestiere și a celor care au fost transformate în mlaștină, pădure-fantomă și tufișuri.
Datele Sentinel-2 au o rezoluție de 10 metri, mai fină și mai clară decât rezoluția de 30 de metri a Landsat 8. Cu toate acestea, baza de date Landsat acoperă o perioadă mult mai lungă, ceea ce le-a permis cercetătorilor să examineze pierderea pădurilor până în 1985. Atât Landsat 8, cât și Sentinel-2 au avut date pentru 2021, astfel că cercetătorii le-au comparat performanța în acel an pentru a determina care set de date a oferit citiri mai precise. Au constatat că datele mai clare Sentinel-2 au depășit imaginile Landsat, dar că Landsat a rămas un instrument important datorită înregistrării sale de date pe termen mai lung.
Lucrarea „Mapping coastal forest retreat using convolutional neural networks and different satellite imagery” este publicată în PLOS One. Coautori includ Marcelo Ardon, Mirela Tulbure și Katherine Martin de la NC State.
