Coloniile de albine, privite ca superorganisme, ar putea schimba practicile apicole
Un nou studiu propune o schimbare de perspectivă asupra coloniei de albine melifere, considerând-o nu doar o sumă de indivizi, ci un organism unic. Autorii cercetării sunt Hannes Bonhoff, care a finalizat recent un master în biologie la Universitatea Lund, și Heikki Helanterä, profesor de biologie evolutivă și genomică la Universitatea Oulu din Finlanda. Lucrarea a fost publicată în revista Insectes Sociaux.
Conform viziunii predominante, o colonie de albine este formată dintr-un număr foarte mare de organisme individuale: o regină, între 200 și 300 de trântori și zeci de mii de albine lucrătoare, fiecare cu sarcini specifice care contribuie la dezvoltarea și funcționarea coloniei. Noul studiu avansează ideea că fiecare regină împreună cu colonia sa constituie un superorganism, adică un singur animal alcătuit din albine, la fel cum corpul uman este alcătuit din celule.
Bonhoff argumentează că colonia de albine, ca superorganism, poate fi asemănată cu un mamifer individual care trece printr-o perioadă de gestație cu îngrijire parentală intensă. El notează că fiecare generație de colonie se dezvoltă pornind de la o singură albină și parcurge aceleași etape ca un mamifer, de la embrion și făt la juvenil și adult, proces însoțit de o îmbătrânire biologică inevitabilă, ceea ce înseamnă că colonia moare după câțiva ani.
„Când acest superorganism se reproduce, urmașii sunt îngrijiți cu mare devotament de către părinte, în unele cazuri chiar cu prețul vieții acestuia”, spune Bonhoff. Albinele se pregătesc pentru reproducere prin roire, ceea ce înseamnă că regina și jumătate din colonie zboară pentru a găsi un stup nou, în timp ce în stupul vechi rămâne o regină nouă, care va forma baza unei noi colonii ce se va dezvolta în partea rămasă din colonia-mamă.
„Îngrijirea parentală merge atât de departe încât urmașul moștenește cuibul mamei, în timp ce aceasta își riscă viața roind pentru a se stabili în altă parte”, adaugă Bonhoff. Urmașii se dezvoltă astfel într-un mediu sigur în interiorul coloniei-mamă și beneficiază de hrană, adăpost și un stup bine construit. Colonia-mamă îi ajută de asemenea pe urmași să învețe limbajul dansului albinelor și îi ghidează către cele mai nutritive flori.
Potrivit lui Bonhoff, privirea coloniei de albine ca superorganism este valoroasă pentru comunitatea apicolă globală în protejarea acestui polenizator esențial. O schimbare de perspectivă oferă informații cruciale despre modul optim de a gestiona paraziți precum acarianul varroa, un arahnid temut care atacă albinele melifere la nivel mondial. De asemenea, schimbă modul în care ar trebui privite metodele actuale de înlocuire forțată a reginelor și de prevenire artificială a roirii.
„Metodele apicole moderne se bazează pe ideea de a menține colonia tânără și sănătoasă la nesfârșit. Studiul nostru arată că astfel de intervenții intră fundamental în conflict cu strategia naturală de reproducere și cu capacitatea de a face față paraziților”, spune Bonhoff, care pledează pentru dezvoltarea unor metode mai durabile și mai prietenoase cu animalele.
Studiul își are originile într-o teză scrisă de Bonhoff în cadrul masteratului său în biologie. Coordonatorii acelui proiect de diplomă au fost Helanterä și Niklas Wahlberg, profesor de biologie sistematică la Universitatea Lund. Wahlberg consideră studiul interesant pentru că aduce lumină asupra conceptului de superorganism.
„Conceptul în sine există de mult timp, dar aceasta este prima dată când a fost aplicat într-un context biologic veritabil. Este fascinant să te gândești că, la fel cum celulele individuale alcătuiesc un organism, albinele individuale cu roluri diferite alcătuiesc superorganismul”, conchide Wahlberg.
