Un mamifer fosil vechi de 120 de milioane de ani avea o a treia generație de dinți
Un mamifer fosil descoperit în nord-estul Chinei, denumit Dongoconodon platycauda, care a trăit acum aproximativ 120 de milioane de ani, avea un aspect care putea aminti de o combinație între un ornitorinc și un rozător de tip castor. Dincolo de trăsăturile sale neobișnuite, precum dovezi ale unor labe palmate pentru înot și o coadă folosită drept cârmă, acest mamifer semiaquatic ascundea o surpriză în maxilarul său: o a treia generație de dinți.
Majoritatea mamiferelor, inclusiv oamenii, câinii, pisicile și caii, sunt difiodonte. Adică au un set de dinți de lapte și, mai târziu, un set de dinți adulți. Paleontologii au presupus mult timp că existența a două seturi de dinți a evoluat devreme în evoluția mamiferelor. Dar Dongoconodon platycauda pare să răstoarne această regulă.
Fosilul a fost recuperat din Formațiunea Jiufotang din Liaoning, China, în 2016. Pentru a observa mai îndeaproape caracteristicile sale, cercetătorii conduși de Shundong Bi de la Universitatea Yunnan au examinat scheletul cu ajutorul tomografiilor CT de înaltă rezoluție. Echipa a măsurat, de asemenea, oasele lungi ale picioarelor și a comparat proporțiile acestora cu o bază de date de 124 de specii de mamifere actuale pentru a reconstrui modul în care se deplasa.
Misterul dinților suplimentari
În studiul publicat în Nature Communications, descoperirea principală a fost evidența a trei generații de dinți. Unii dinți erau deja eruți și se uzau prin masticație, în timp ce dinții de înlocuire se dezvoltau încă în interiorul maxilarului. Însă, în mod neobișnuit, într-o poziție a fost găsită o mică calotă de smalț sub un dinte de înlocuire, ceea ce sugerează formarea unei a treia generații.
Dovezi ale celor trei generații au apărut la toate cele patru tipuri de dinți: incisivi, canini, premolari și dinții frontali asemănători molarilor.
O legătură surprinzătoare
Iar aceasta nu a fost ultima surpriză majoră. Scanările au dezvăluit o bară delicată de os, cunoscută sub numele de cartilaj Meckel osificat, care lega mandibula direct de oasele urechii medii. Acest lucru este considerat straniu, deoarece la mamiferele moderne aceste mici oase ale urechii sunt detașate de maxilar și funcționează exclusiv pentru auz. Fosilul sugerează cum s-a produs această separare, cartilajul începând să se detașeze de maxilar înainte de a se separa de oasele urechii medii.
În ceea ce privește deplasarea prin apă, mâinile și picioarele sale late, cu oasele degetelor aplatizate, semănau cu labele palmate ale ornitorincilor moderni. Iar oasele cozii, asemănătoare unei cutii, corespund îndeaproape celor ale nutriilor moderne. Astfel, autorii studiului consideră că animalul își folosea labele anterioare pentru a vâsli și coada pentru a direcționa.
„Noul fosil arată adaptări pentru viața semiaquatică, cu mâini și picioare ca ale ornitorincilor, care erau în mod similar palmate”, a scris echipa de cercetare.
Deși totul se referă la un singur fosil, descoperirea a cel puțin două noutăți majore într-un singur specimen sugerează că evoluția timpurie a mamiferelor ar fi putut fi un proces chiar mai experimental.
„Această diversitate indică faptul că trăsăturile cheie ale mamiferelor nu au evoluat neapărat într-o manieră strâns legată.”
