Marile orașe ale lumii se scufundă, arată datele satelitare
O analiză a datelor satelitare de înaltă rezoluție colectate între 2014 și 2023 a măsurat mișcarea terenului în 465 de orașe din 107 țări, evidențiind amploarea fenomenului de subsidență a terenului la nivel global. Rezultatele au fost publicate în revista Nature Cities.
Subsidența terenului reprezintă scufundarea treptată a solului și poate deteriora clădirile, fundațiile și sistemele de drenaj și canalizare, putând crește riscul de inundații. Informațiile limitate privind dinamica acestui fenomen îngreunează identificarea zonelor în care riscurile se intensifică și în care ar fi nevoie de intervenție urgentă. Evaluările anterioare au folosit adesea metode sau perioade diferite ori s-au concentrat doar pe un număr mic de orașe, ceea ce a făcut dificile comparațiile la nivel global.
Shengli Tao, Xie Hu și colegii lor au analizat date satelitare de înaltă rezoluție pentru a măsura mișcarea terenului în cele 465 de orașe. Cele mai rapide rate localizate de scufundare au fost înregistrate în unele zone ale Ciudad de Mexico, de aproximativ 217 mm pe an (8,5 țoli pe an), deși rata mediană la nivelul întregului oraș a fost de 8 mm pe an (0,3 țoli pe an). Orașul Torreón, tot din Mexic, a înregistrat o scufundare de circa 17 mm pe an (0,7 țoli pe an).
La nivel regional, cele mai severe rate de scufundare au fost constatate în Asia, cu Medan (aproximativ 33 mm pe an, respectiv 1,3 țoli pe an), Bandung, Indonezia (22 mm pe an, respectiv 0,9 țoli pe an) și Isfahan, Iran (11 mm pe an, respectiv 0,4 țoli pe an), acestea având cele mai ridicate rate mediane de scufundare la nivelul întregului oraș.
Mișcarea anuală a terenului a fost în general stabilă în Boston, New York City, Londra, Beijing, Tokyo, Seul, Sydney, Montevideo și Napoli, cu rate estimate de scufundare și ridicare cuprinse între 0,1 și 1,9 mm pe an (0,004 până la 0,075 țoli pe an). Având în vedere dimensiunea redusă a acestor măsurători, ele trebuie interpretate cu prudență.
Autorii avertizează că studiul de nouă ani s-a concentrat asupra subsidenței relative locale a marilor orașe, poate exclude zone din afara limitelor administrative și prezintă o incertitudine mai mare acolo unde acoperirea stațiilor terestre este redusă. Monitorizarea continuă ar putea confirma dacă aceste tendințe persistă și ar putea susține măsuri de răspuns țintite.
