Peste 300 de ghețari au dispărut în vestul Statelor Unite de la mijlocul secolului XX
La mijlocul secolului XX, în Statele Unite contigue existau peste 1.450 de ghețari, care acopereau împreună 217 mile pătrate (562 de kilometri pătrați) în șase state din vestul țării. O analiză cuprinzătoare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences arată că suprafața lor totală s-a redus cu 35% și continuă să scadă, posibil chiar mai rapid. Peste 300 de ghețari au dispărut, un număr mult mai mare decât se anticipase.
Ceilalți ghețari care rezistă reflectă cât de vulnerabili au devenit ghețarii montani pe măsură ce temperaturile globale cresc. Acolo unde ghețarii acopereau cândva suprafețe întinse din Munții Stâncoși și din Sierra Nevada, majoritatea celor rămași sunt mici și se găsesc în locuri protejate din punct de vedere topografic.
Zonele cu cea mai rapidă pierdere
Când oamenii se gândesc la ghețari, își imaginează de obicei cursuri uriașe de gheață din care se desprind iceberguri, așa cum se întâmplă în Alaska sau Groenlanda. În Statele Unite contigue, cu excepția câtorva ghețari mari din Washington, aceștia sunt mult mai mici. Analiza arată că suprafața medie a unui ghețar este de aproximativ o zecime de milă pătrată (circa un sfert de kilometru pătrat). Cel mai mare ghețar, aflat pe Mount Rainier din Washington, are o suprafață de aproximativ 4,3 mile pătrate (11,24 kilometri pătrați).
Ghețarii din Munții Stâncoși — din Colorado, Montana și Wyoming — și cei din Sierra Nevada, California, rezistă datorită pozițiilor lor unice în peisaj, care îi izolează parțial de climatul regional defavorabil. Supraviețuitorii ocupă nișe umbrite, mai puțin expuse la lumina directă a soarelui, și primesc zăpadă suplimentară din avalanșe. Dacă ar fi fost expuși la mai mult soare și la o acumulare mai redusă de zăpadă, probabil că nu ar mai exista deloc.
Cei mai rapizi ghețari care se subțiază se află în Munții Beartooth-Absaroka din sudul statului Montana, unde pierd aproximativ 1,5 picioare (circa jumătate de metru) de grosime a gheții pe an. Situația este diferită în Washington, unde ghețarii de pe Mount Rainier și Mount Baker sunt mult mai mari, au veri mai răcoroase și primesc mult mai multă zăpadă. Deși se micșorează și ei, o fac într-un ritm mult mai lent, de aproximativ jumătate de picior (15 centimetri) de grosime pe an. Numai suprafața ghețarilor de pe Mount Rainier este mai mare decât suprafața combinată a ghețarilor din toate celelalte state.
Ce urmează
Într-un studiu realizat cu câțiva ani în urmă, cercetătorii au modelat ghețarii din Peninsula Olimpică din Washington și au constatat că majoritatea ar dispărea până în 2070, în condițiile actuale ale climei. Acest lucru indică faptul că ghețarii din alte regiuni nu sunt probabil departe de acest scenariu. Peninsula Olimpică este vulnerabilă pentru că se află aproape de Oceanul Pacific, la altitudini ceva mai joase. Ceilalți ghețari din Washington, în special cei de pe Mount Rainier și Mount Baker, vor supraviețui probabil dincolo de 2100, dar cât timp rămâne o întrebare deschisă.
Importanța principală a ghețarilor este de a furniza apă ecosistemelor alpine înalte. Ghețarii se topesc parțial la sfârșitul verii, oferind apă rece pentru peștii adaptați la frig și pentru alte viețuitoare din cursurile de apă. Ei asigură o sursă de apă altfel absentă în perioada secetoasă de la sfârșitul verii, după ce zăpada sezonieră dispare și când regiunea nu primește multe precipitații.
Un pericol important este asociat cu ghețarii de pe vulcanii cu versanți abrupți din Cascades, lanț muntos care se întinde din California până în Washington. Morenele formate de acești ghețari sunt mari, parțial din cauza rocilor vulcanice ușor erodabile de sub gheață. Gheața în mișcare depune rocile erodate, formând la capătul inferior al ghețarilor acumulări de material. Pe măsură ce ghețarii se retrag, lasă în urmă aceste roci acumulate sub formă de morene cu versanți abrupți, care nu mai sunt susținute de gheață. Debitele mari de apă provenite din ploi sau din topirea ghețarilor pot submina morenele, declanșând alunecări de teren și curgeri de debris care coboară cu viteză pe versanții muntelui. Acest lucru s-a întâmplat în 2006 pe Mount Hood și Mount Rainier și a dus la închiderea mai multor autostrăzi. Asemenea evenimente vor deveni mai frecvente pe măsură ce ghețarii se retrag.
Micșorarea și eventuala dispariție a tuturor acestor ghețari vor afecta ecosistemele din vestul Statelor Unite, precum și cursurile de apă de care depind oamenii și fauna sălbatică.
