Studiu: judecarea preferințelor necunoscuților este mai precisă când acestea diferă mult de ale noastre
Oamenii tind să pornească de la propriile preferințe atunci când încearcă să ghicească ce gândește sau ce preferă o altă persoană, un fenomen cognitiv cunoscut sub numele de ancorare egocentrică. Un studiu publicat în Royal Society Open Science arată că această tendință se menține atât atunci când comparația se face cu indivizi, cât și cu grupuri, iar rezultatele sugerează că judecățile devin mai precise tocmai când preferințele inferate ale necunoscutului se îndepărtează mai mult de ale participantului.
O hartă socială construită pornind de la sine
Potrivit cercetătorilor, folosirea propriilor preferințe ca punct de plecare nu este un semn de egoism, ci un mod prin care mintea își construiește o hartă socială, asemănătoare unei hărți geografice. Persoana pornește de la sine și apoi se ajustează față de acest punct: cineva poate să aprecieze o activitate mai mult decât o cunoștință, dar mai puțin decât alta, iar cei doi ajung astfel pe laturi opuse ale sinelui pe această hartă. Cu cât preferințele sunt mai asemănătoare, cu atât persoana respectivă este plasată mai aproape de sine.
Informațiile suplimentare, sub forma opiniilor altor persoane, funcționează ca repere independente de sine, iar combinarea celor două cadre de referință duce la o hartă mai detaliată. Autorii studiului fac o paralelă cu domeniul spațial, unde cadrele egocentrice codifică pozițiile față de observator, iar cele alocentrice descriu relațiile față de repere externe, navigarea reușită presupunând combinarea flexibilă a acestora. Cercetătorii notează însă că modul în care sunt integrate mai multe cadre sociale de referință, dincolo de simpla comparație sine–altul, este mai puțin explorat.
Două experimente cu 118 participanți
Pentru a înțelege mai bine cât de expuse sunt diferitele cadre de referință la biasul egocentric și cum influențează acesta acuratețea, echipa a realizat două experimente comportamentale la care au participat 118 persoane. Participanții au evaluat preferințe cotidiene pentru ei înșiși, pentru două persoane fictive și pentru două grupuri – locuitorii de la oraș și cei de la sat –, iar apoi au încercat să ghicească preferințele unui necunoscut pe baza unor indicii de comparație, alegând care dintre două variante este mai apropiată.
În prima etapă, participanții au indicat pe o scară numerică cât de probabil ar fi să facă 105 activități diferite, apoi au primit scurte descrieri ale celor două persoane fictive și ale celor două grupuri stereotipice și au estimat cât de probabil ar fi ca fiecare entitate socială să facă 75 dintre aceste activități. În etapa următoare, participanții au dedus preferința unui necunoscut raportat la una dintre persoanele cunoscute și au stabilit, într-o sarcină cu două variante, dacă preferința respectivă este mai apropiată de un grup neutru sau de unul dintre cele două grupuri evaluate anterior. În al doilea experiment, procedura a fost inversată, cu grupurile ca punct de comparație și indivizii ca variantă de alegere.
Acuratețea crește când diferențele sunt mari
Analiza a arătat că preferințele proprii ale participanților au fost asociate cu acuratețea judecăților chiar și atunci când erau irelevante pentru răspunsul corect, iar influența sinelui a apărut indiferent dacă punctele de comparație erau indivizi sau grupuri. Cercetătorii au observat ancorarea și ajustarea egocentrică în timpul evaluării, iar acuratețea a corelat cu o măsură a distanței asemănătoare unei hărți în cadrul de referință absolut, în ambele experimente.
Însă participanții au fost mai precisi atunci când preferințele deduse ale necunoscutului se deosebeau mai mult de ale lor, ceea ce a fost interpretat ca indiciu că asemănarea poate produce o confuzie între sine și celălalt în această sarcină. O comparație formală a modelelor a arătat că discrepanța dintre sine și necunoscut a fost principalul predictor al performanței, depășind modelele bazate doar pe diferențele din cadrul absolut sau relativ. Autorii concluzionează că ancorarea egocentrică este o trăsătură fundamentală a comparațiilor sociale flexibile, indiferent de entitatea socială implicată.
Limitele studiului
Echipa precizează că experimentele nu au măsurat activitatea cerebrală, astfel încât mecanismele comune cu navigarea spațială rămân o interpretare. De asemenea, profilurile fictive, categoriile sociale largi și sarcinile numerice ar putea să nu surprindă pe deplin modul în care apar judecățile în situații reale, cu persoane reale.
