Piperul sălbatic voatsiperifery din Madagascar, amenințat de defrișări și recoltare distructivă
Un piper sălbatic rar, endemic pentru Madagascar și foarte apreciat de bucătarii internaționali, se confruntă cu un viitor incert, devenind victima propriului succes și a distrugerii habitatului său forestier. Voatsiperifery, cu aroma sa subtilă, crește pe vițe care se înalță până în coronamentul pădurilor naturale ale insulei, păduri care s-au redus cu 27% între 1990 și 2025, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
Pentru a ajunge la boabe fără a se cățăra, culegătorii smulg adesea vița și, în multe cazuri, copacii care o susțin, contribuind astfel la retragerea continuă a pădurilor din Madagascar.
„Uneori îmi spun că nu ar fi trebuit să-l fac cunoscut”, a declarat bucătarul francez renumit Olivier Roellinger, care a descoperit condimentul acum 30 de ani. „Acest piper m-a cucerit de la început cu acea iuțeală a piperinei care scoate la iveală o notă de turbă, rășină, chiar citrice; este incomparabil”, a spus el. „Pe o salată de fructe, este absolut delicios.”
Vița de piper se cațără pe arborii-suport până în coronamentul pădurilor din Madagascar. Piperul malgaș se vinde cu 150 până la 200 de euro (169 până la 225 de dolari) pe kilogram în Franța, principala sa piață de export. Roellinger, fondatorul magazinului de condimente Epices Roellinger, colaborează la eforturile de certificare a piperului autentic pe baza unor zone de recoltare strict reglementate din Madagascar. Însă el s-a declarat „fără nicio iluzie” cu privire la riscul ca aceste reguli să fie ocolite.
Incendiile de vegetație și declinul recoltelor
Satul Ambongamarina, situat la nord-est de capitala Antananarivo, a fost în urmă cu două decenii în centrul unui adevărat boom al acestui piper, caracterizat printr-o coadă lemnoasă, rămășiță a tulpinii sale. De pe creasta pe care se află satul, fermierul Maminiaina Rabearison a arătat spre depărtare. „Până în 2010–2012, zona era încă acoperită de pădure naturală”, a spus el. „Oamenii intrau în pădure și, timp de 10 până la 20 de săptămâni pe an, cel puțin 100 de kilograme (220 de livre) erau vândute în fiecare săptămână la piață unui comerciant”, a relatat bărbatul de 45 de ani.
Acest comerciant nu mai vizitează satul de mult timp. Recoltele au scăzut pe măsură ce pădurea a fost mistuită de incendiile de vegetație, de producția de cărbune și de agricultura pe bază de defrișare prin incendiere, sau a fost incendiată în cadrul protestelor împotriva guvernului central îndepărtat. Distrugerea vițelor i-a forțat pe culegători să pătrundă mai adânc în pădure pentru a găsi planta, numită în limba malgașă tsiperifery, cu sensul de „cel care face ca rănile să nu existe”, o referire la utilizarea sa medicinală de-a lungul generațiilor.
Acum, „trebuie să mergi aproape o zi întreagă pentru a găsi piper în pădure”, a declarat Herinaina Randrianarimanga, în vârstă de 51 de ani, un alt fermier din sat, aflat la doar 120 de kilometri (75 de mile) de capitală, dar la care se ajunge în cinci ore cu un vehicul de teren.
Lipsa trasabilității și perspectivele cultivării
Nu există un sistem național de urmărire a distribuției, recoltării și exportului acestui piper prețios, a declarat Mima Chateauneuf, cofondatoare a companiei de export în vrac Jacarandas. „Astăzi, nu avem nicio idee dacă resursa devine tot mai rară”, a spus ea, solicitând „trasabilitate” pentru a determina volumele de export.
Sunt în curs eforturi de domesticire a cultivării piperului sălbatic. În absența unui cadru de reglementare, Jacarandas se îndreaptă spre piperul ecologic, care a ajuns să reprezinte o treime din exporturile sale. „Pentru produsele ecologice, trasabilitatea este obligatorie”, a precizat Chateauneuf.
Pe măsură ce cercetările asupra plantei voatsiperifery avansează, antreprenorul franco-malgaș Olivier Ramaherison experimentează cultivarea domestică pe un teren moștenit de la tatăl său. Între 500 și 1.000 de vițe — rezultatul a mii de încercări — cresc pe terase săpate în pădurea Mandraka, la 60 de kilometri (37 de mile) est de capitală. Aici nu există arbori-suport: plantele, încărcate de fructe aflate la câteva săptămâni de maturitate, cresc aproape de sol.
„Ideea a fost să încercăm să găsim o soluție care să faciliteze culegerea”, a spus Ramaherison, directorul Essentialys, o companie care produce plante aromatice, uleiuri esențiale, cafea și piper. Din întâmplare, echipa sa a descoperit că butașii prelevați din ramurile orizontale ale viței nu mai încercau să se cațăre. „Dacă, la fel ca în plantațiile de Piper nigrum (piper negru) din Vietnam sau Brazilia, reușim să producem sute de tone de piper sălbatic, ar fi o adevărată binefacere economică pentru țară”, a afirmat el.
