Cum arată datele climatice și pe cine lasă pe dinafară
Când are loc o catastrofă climatică, oamenii aflați la mii de kilometri depărtare o cunosc adesea prin cifre: câți oameni au murit, câți au fost strămutați, câte locuințe au fost distruse și câte infrastructuri au fost afectate. Pentru cei care trăiesc evenimentul, însă, dezastrul nu este un set de date. Este o casă, o familie, un mijloc de trai și un loc.
Miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc în zone și situații extrem de vulnerabile la schimbările climatice, precum regiuni din Africa, Asia și insulele mici din Pacific. Vizualizarea datelor a devenit o modalitate importantă de a comunica schimbările climatice: încălzirea este reprezentată prin culori, emisiile prin linii și bare, iar inundațiile și incendiile prin hărți și animații. Aceste reprezentări pot face un problemă enormă și complicată mai ușor de înțeles, dar pot modela și modul în care oamenii o percep.
Ce arată cercetarea
Un studiu recent, realizat cu 34 de utilizatori de rețele sociale din Regatul Unit și Polonia, a analizat reacțiile oamenilor la astfel de vizualizări. Participanților li s-au arătat reprezentări grafice ale datelor climatice și li s-a cerut să descrie ce simt și ce fac cu informația primită. Ei au relatat îngrijorare, frică, tristețe, furie și preocupare, dar și curiozitate, surpriză și chiar plăcere, ceea ce sugerează că vizualizarea poate face datele neplăcute mai ușor de receptat.
Un exemplu este vizualizarea „dungilor de încălzire” pentru Polonia, care arată schimbările de temperatură prin dungi colorate. Un participant a descris imaginea ca fiind „frumoasă, plăcută și interesantă”. După ce a înțeles însă ce reprezintă culorile — roșu pentru temperaturi ridicate, albastru pentru temperaturi mai scăzute —, reacția i s-a schimbat, iar imaginea a devenit tulburătoare. Vizualizarea nu doar a ilustrat schimbările climatice, ci a modificat modul în care participantul le-a trăit.
Când harta globală ascunde insulele
Unul dintre cele mai relevante momente ale cercetării a venit din partea unui meteorolog din Tonga, care locuise anterior în Regatul Unit. Acesta a văzut mai întâi vizualizarea cu dungi de încălzire distribuită pe rețelele sociale, dar Tonga nu apărea ca locație. A cerut dacă se pot crea dungi pentru Tonga, dorind să vadă ce se întâmplă la scara unor insule individuale. A încercat apoi versiunea interactivă, în care utilizatorii pot selecta locații pentru a-și crea propriile dungi, dar nu a putut genera una pentru Tonga, deoarece datele nu erau accesibile pentru insulele specifice.
Vizualizarea arăta schimbările de temperatură la scară largă, inclusiv în Pacific, însă participantul dorea să vadă situația la nivelul insulelor concrete. Imaginea l-a determinat să se gândească la ce ar putea fi făcut. A distribuit-o colegilor, iar aceștia au decis să reproducă ceva similar folosind propriile date. Problema nu era că vizualizarea globală era inexactă, ci că exactitatea la scară globală nu garanta vizibilitatea la scară locală.
Pentru comunități precum cele din Tonga — o insulă care contribuie doar cu o fracțiune din emisiile globale, dar suportă o parte grea a consecințelor schimbărilor climatice — această vizibilitate locală contează. Pentru participantul din Tonga, schimbările climatice sunt strâns legate de pământ, mare, comunitate și viața de zi cu zi. El a explicat că vizualizarea datelor trebuie să reflecte contextul local, dar și să atragă un public mai larg, pentru a transmite necesitatea urgentă a acțiunii climatice.
Ce se întâmplă după ce oamenii văd datele
Vizualizarea datelor climatice nu este doar un exercițiu tehnic. Cercetătorii se întreabă de obicei dacă un grafic este exact, clar și ușor de înțeles. Ar trebui să ne întrebăm însă și cine este reprezentat, cine lipsește și a cui experiență o face vizibilă datele.
Studiul arată că reacțiile emoționale pot determina oamenii să distribuie informații, să discute despre ele, să își schimbe practicile zilnice și, uneori, să se implice politic în mod formal. Emoțiile puternice nu au dus însă automat la acțiune. Participanții au descris mai des acțiuni climatice directe atunci când simțeau că pot face ceva concret la nivel local sau național. Sentimentul că ai control poate influența ceea ce se întâmplă după ce oamenii intră în contact cu informațiile despre climă.
Provocarea pentru comunicarea climatică nu este doar aceea de a găsi modalități mai bune și mai exacte de a arăta amploarea crizei. Este aceea de a întreba dacă, atunci când schimbările climatice sunt transformate în date, publicul mai poate vedea oamenii din spatele cifrelor — și dacă ceea ce i se arată îi oferă nu doar un motiv să îi pese, ci și o idee despre ce poate face. A face schimbările climatice vizibile este doar primul pas. Provocarea mai grea și mai importantă este să stabilim ale cui experiențe sunt vizibile, ale cui sunt lăsate pe dinafară și ce se întâmplă după ce le vedem.
