Telescopul Webb dezvăluie stele tinere în formare într-un „cazan” nebulos
O imagine realizată cu telescopul spațial James Webb al NASA și ESA arată un turbion de formare stelară, unde stele noi se nasc în interiorul unor grămezi dense de gaz. Regiunea, numită LHA 120-N 159 sau simplu N159, se află la 161.000 de ani-lumină distanță, în Marele Nor Magellan, una dintre galaxiile satelit care orbitează Calea Lactee. Imaginea acoperă aproximativ 230 de ani-lumină.
N159 este ceea ce astronomii numesc o regiune H II: o zonă din spațiu plină cu hidrogen ionizat. În astfel de pepiniere stelare, nori moleculari uriași de hidrogen rece se prăbușesc sub propria greutate, formând stele noi. Multe dintre aceste stele sunt extrem de masive și de fierbinți, iar radiația lor ultraviolet puternică ionizează gazul din jur. Astfel, regiunile H II devin indicatori ai formării active de stele, iar gazul ionizat care strălucește le transformă în nebuloase de emisie strălucitoare, precum cea din imagine.
Vânturile stelare violente sculptează creste dense și sapă cavități în gaz, surprinse în detaliu de camera în infraroșu apropiat a lui Webb, NIRCam. Fierberea continuă a formării stelare din N159 este înconjurată de nori groși, fumurii, de culoare portocalie, care se revarsă și prin centrul imaginii. Culoarea portocalie deschisă indică lumina emisă de hidrocarburile aromatice policiclice, molecule importante pe bază de carbon. Vetrele de gaz albastru pal sunt nori de gaz H II, ionizat de lumina ultravioletă intensă a stelelor masive.
Filamente subțiri de culoare roșu închis traversează centrul imaginii, vizibile mai ales deasupra regiunii albastre din partea dreaptă; acestea sunt alcătuite din hidrogen molecular rece. Ele reprezintă partea cea mai densă a nebuloasei și protejează în prezent stelele noi de radiația și vânturile stelare aspre. Mărind imaginea, se pot vedea stele ca puncte de lumină încorporate în aceste filamente și în micii stâlpi de gaz portocaliu care se întind în bulele albastre. În cele din urmă, aceste structuri se vor destrăma, lăsând în urmă stelele formate.
Marele Nor Magellan este plin de regiuni H II precum N159, aflate la o distanță convenabilă pentru studiu, inclusiv regiunea mai mare N79 și spectaculoasa Nebuloasă Tarantula. Acestea nu sunt identice cu regiunile de formare stelară din propria galaxie: metalicitatea Marelui Nor Magellan — proporția de elemente mai grele decât hidrogenul și heliul, numite de astronomi „metale” — este semnificativ mai scăzută decât în Calea Lactee. Acest lucru le oferă cercetătorilor ocazia de a studia regiuni H II în condiții mai apropiate de cele din universul timpuriu, ajutând la înțelegerea formării stelelor din acea perioadă.
Cu mai puțin de 3 milioane de ani, N159 este una dintre cele mai tinere regiuni de formare stelară din Marele Nor Magellan și conține mii de stele aflate în primele etape de formare. De la apariția telescoapelor spațiale, astronomii au examinat îndeaproape populațiile stelare din N159. Punctul strălucitor din partea stângă a imaginii este Nebuloasa Papillon, un grămad de hidrogen ionizat deosebit de compact, considerat legat de formarea stelelor masive; a fost rezolvat pentru prima dată de telescopul spațial Hubble în 1999. Porțiuni din norii întinși de gaz au fost prezentate în două imagini Hubble din 2025, care acopereau laturile estică și vestică ale norului.
Datele folosite în noua imagine Webb provin dintr-un program de observare menit să studieze și să compare stelele din această nebuloasă gigantică în diferite etape ale evoluției lor. În lucrarea rezultată, publicată pe serverul de preprinturi arXiv, astronomii au analizat N159 în detaliu datorită acestor date noi și cuprinzătoare. Au reușit să detecteze stele extrem de slabe, cu o masă mai mică de o zecime din cea a Soarelui, și să distingă stelele mai mari, mai fierbinți și complet evoluate de obiectele stelare tinere încă înfășurate în norii groși în care s-au născut. Rezultatele au arătat că regiunea vestică a lui N159 are mai multe astfel de obiecte stelare tinere, concentrate pe o suprafață mai mică, ceea ce indică un stadiu mai timpuriu de prăbușire pentru formarea stelelor.
Cu întreaga secvență de formare stelară desfășurându-se simultan, N159 este un loc unic pentru a observa îndeaproape evoluția unui nor molecular în prăbușire.
