Digitalizarea nu reduce automat emisiile de CO₂: concluziile unui studiu asupra economiilor G20
O nouă cercetare arată că politicile digitale nu pot fi tratate separat de politicile energetice și climatice. Studiul, care analizează relația dintre tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) și emisiile de dioxid de carbon, constată că variabilele folosite ca indicatori ai digitalizării sunt asociate cu creșterea emisiilor.
Lucrarea, intitulată „ICT and CO₂ Emissions in the G20: A Channel-Based Mediation Analysis”, a fost publicată în revista Sustainability. Autorii au urmărit să stabilească dacă digitalizarea a contribuit la reducerea emisiilor de CO₂, examinând trei indicatori ai digitalizării — utilizarea internetului, abonamentele la telefonie fixă și abonamentele la telefonie mobilă — și aplicând o analiză de mediere pentru a distinge relația directă dintre digitalizare și emisii de legăturile indirecte care trec prin mai multe canale economice și energetice.
Cercetătorii au folosit date privind economiile G20 în perioada 1990–2023. Grupul G20 reunește 19 țări și Uniunea Europeană, iar împreună aceste economii acoperă majoritatea activității economice și a emisiilor de CO₂ la nivel mondial. Analiza a luat în calcul emisiile de CO₂, cei trei indicatori ai digitalizării, produsul intern brut real și creșterea populației, examinând totodată canalele prin care digitalizarea ar putea fi legată de emisii: comerțul, activitatea industrială, consumul de combustibili fosili, consumul de energie regenerabilă și producția de electricitate din surse regenerabile.
Prin tehnici de regresie pe date de panel și analiză de mediere, cercetătorii au constatat că, pentru toți cei trei indicatori, o digitalizare mai accentuată a fost asociată pozitiv și semnificativ cu emisiile de CO₂. Rezultatul sugerează că extinderea tehnologiilor informației și comunicațiilor în economiile G20 a fost legată până acum de o presiune mai mare asupra mediului, nu de emisii mai mici.
Studiul arată de asemenea că doar o mică parte din relația estimată dintre digitalizare și emisii se explică prin efecte indirecte legate de canalele industriei și comerțului. Aproximativ 96%–98% din relația estimată reprezintă o asociere directă cu cei trei indicatori ai digitalizării. Autorii interpretează acest rezultat ca fiind în concordanță cu cerințele energetice substanțiale ale infrastructurii digitale și cu intensitatea de carbon a sistemelor electrice care o alimentează.
Concluziile indică faptul că beneficiile de mediu ale digitalizării depind de întrebarea dacă sistemele energetice care susțin economia digitală devin mai curate și mai eficiente. În acest context, cercetătorii subliniază că guvernele ar trebui să evalueze progresul digital nu doar prin prisma conectivității și a adoptării tehnologiei, ci și a sustenabilității sale de mediu.
Autorii recomandă factorilor de decizie să ia în considerare mai multe aspecte: intensitatea de carbon a electricității folosite pentru alimentarea infrastructurii digitale, eficiența energetică a acestei infrastructuri, măsura în care extinderea digitală este susținută de energie regenerabilă și dacă reglementările existente contribuie la atenuarea efectelor de revenire sau le amplifică involuntar.
În ansamblu, rezultatele scot în evidență nevoia unei abordări coordonate, care să integreze obiectivele digitale, energetice, industriale și climatice, în loc să trateze aceste domenii ca sfere de politică separate. O astfel de abordare integrată poate ajuta la asigurarea faptului că digitalizarea continuă susține, iar nu subminează, obiectivele mai largi de mediu și de decarbonizare.
