Inima mamelor de lilieci bate mai repede la sunetul strigătelor propriilor pui
Pentru o mamă-liliac, găsirea propriilor pui într-o colonie cu sute de exemplare este o provocare esențială. Asigurarea faptului că își hrănește și îngrijește doar urmașii proprii este importantă pentru supraviețuirea acestora. La liliecii-japonezi de casă, mamele își recunosc puii după strigătele de izolare pe care aceștia le emit.
Pentru a înțelege cum afectează aceste strigăte mamele, cercetătorii au monitorizat modificările ritmului cardiac al femelelor atunci când le-au fost redate înregistrări cu strigătele propriilor pui și cu cele ale puilor altor lilieci. Mamele nu au reacționat la strigătele puilor străini, însă sunetul propriilor pui le-a accelerat bătăile inimii.
„Inspirația pentru studiul nostru a pornit de la o observație izbitoare din colonia noastră de laborator. Când un pui era separat de zona de odihnă, doar mama biologică se grăbea imediat să îl aducă înapoi”, a declarat dr. Kazuki Yoshino-Hashizawa de la Universitatea Doshisha, autoarea principală a articolului publicat în Frontiers in Ethology. „Știam că puii emit strigăte de izolare — semnale acustice de detresă — atunci când sunt separați. Dar vederea acestei selectivități comportamentale stricte ne-a făcut să ne întrebăm: ce se întâmplă în interiorul mamei când aude aceste strigăte?”
Strigăte de ajutor
Cercetătorii au capturat patru lilieci gestanți dintr-o colonie aflată în apropierea Universității Doshisha. Fiecare lilieacă a născut câte trei pui. Când puii aveau două zile, oamenii de știință au înregistrat mostre din strigătele lor de izolare. Deoarece unele dintre femele nu născuseră pui de sex feminin, cercetătorii au înregistrat doar strigătele puilor masculi, pentru a exclude variațiile legate de sexul puilor.
„Strigătele de izolare sunt vocalizări specifice emise de pui atunci când sunt separați de mame, funcționând precum plânsul unui bebeluș uman”, a explicat Yoshino-Hashizawa. „Când un pui se rătăcește sau este separat într-o colonie întunecoasă, aceste strigăte alertă mama pentru a-l localiza. Strigătele puilor au caracteristici individuale, permițând mamelor să îi distingă.”
Puii au crescut rapid: la aproximativ opt zile au început să emită primele strigăte de ecolocație, iar după circa 12 zile au încetat cu toții să mai scoată strigăte de izolare. La 30 de zile, erau capabili să zboare și să producă strigăte de ecolocație ca adulții, iar nu mai stăteau lângă mamele lor. În acel moment, cercetătorii au înregistrat strigătele de ecolocație ale puilor. La aproximativ 40 de zile de la naștere, cercetătorii au separat mamele de urmași, au montat un ECG pentru înregistrarea ritmului cardiac și le-au redat diferitele strigăte. A fost redat și strigătul unui mascul adult necunoscut, pentru a vedea cum reacționează la vocalizările altui adult.
Inima bate mai repede
Cercetătorii au constatat că ritmul cardiac al mamelor a crescut în reacție la strigătele propriilor pui, dar nu și la cele ale puilor străini. „Faptul că inima mamei accelerează puternic la strigătul propriului pui sugerează că aceste vocalizări o pregătesc fiziologic instantaneu pentru comportamentul matern”, a spus Yoshino-Hashizawa.
În mod neașteptat însă, ritmul cardiac al mamelor a crescut cel mai mult la strigătele de ecolocație ale puilor, deși aceștia erau mai mari și independenți. Cercetătorii presupun că acest lucru s-ar putea datora familiarității — mamele cunoșteau mai bine cele mai recente sunete ale puilor — dar vor fi necesare experimente suplimentare pentru a explora această ipoteză.
Oamenii de știință au mai descoperit că strigătul unui mascul adult necunoscut a provocat o reacție cardiacă puternică. Acest lucru ar putea însemna că liliecii au perceput masculul ca pe o amenințare: o inimă care bate mai repede arată că liliecii reacționează, dar cercetătorii nu pot stabili dacă reacția este pozitivă sau nu. Variabilitatea ritmului cardiac ar putea oferi informații mai precise, însă variabilitatea de bază a ritmului cardiac al liliecilor nu este încă bine înțeleasă, astfel încât nu există parametrii pentru a interpreta modificările semnificative.
Un eșantion mai mare ar putea dezvălui mai multe; cercetătorii au lucrat cu un număr mic de lilieci, folosind analize statistice specializate pentru a compensa dimensiunea eșantionului, deoarece liliecii gestanți sunt dificil de îngrijit în captivitate.
„Deși măsurarea ritmului cardiac general ne permite să evaluăm intensitatea excitării fiziologice, nu poate distinge între emoții pozitive, precum motivația maternă, și negative, precum stresul sau alerta”, a spus Yoshino-Hashizawa. „Pentru a descifra pe deplin valența emoțională a acestor răspunsuri vocale, cercetările viitoare vor trebui să includă analiza variabilității ritmului cardiac, care oferă o perspectivă mai profundă asupra modulării sistemului nervos autonom.”
