Un lac subglacial din Antarctica a pierdut aproximativ 78 de milioane de metri cubi de apă în cinci ani
Lacul subglacial Kronshtadskiy, ascuns sub calota de gheață a Antarcticii de Est, în apropierea platformei de gheață Amery, a lăsat o urmă vizibilă din spațiu sub forma unei depresiuni largi, care s-a adâncit cu peste 6 metri în zona centrală. Urmărind această scufundare a suprafeței, cercetătorii au estimat că lacul a pierdut aproximativ 78 de milioane de metri cubi de apă între 2016 și 2021.
Modificarea formei depresiunii le-a ajutat pe cercetătoarele Jihyun Moon și Hoonyol Lee, de la Universitatea Națională Kangwon din Coreea de Sud, să reconstituie modul în care s-a produs drenajul. Rezultatele au fost publicate în revista Scientific Reports.
Dincolo de lacul principal, zonele de gheață din apropiere care s-au ridicat și au coborât au oferit indicii despre posibila destinație a apei.
Suprafața deasupra unui lac ascuns
Atunci când un lac subteran pierde apă, gheața de deasupra lui se poate scufunda, iar când lacul se umple, suprafața poate urca. Aceste mișcări le permit cercetătorilor să studieze corpuri de apă pe care nu le pot observa direct. Urmărirea apei contează deoarece aceasta poate reduce frecarea dintre gheață și sol, influențând alunecarea ghețarilor.
Măsurătorile altimetrice prin satelit lasă însă goluri între traiectoriile de observare, iar imaginile radar pot cartografia mișcarea pe o suprafață mai largă. Complicația apare pentru că gheața antarctică se mișcă atât lateral, cât și vertical, iar ambele mișcări afectează semnalul. Pentru a le separa, cercetătoarele au comparat imagini radar Sentinel-1 realizate la 24 de zile distanță cu o perioadă de referință în care zona lacului părea relativ stabilă. Scăderea mișcării de fond a ajutat la evidențierea suprafeței care se scufundă, cu condiția ca curgerea laterală a ghețarului să rămână suficient de constantă.
O depresiune care s-a adâncit în timp
Analiza a scos la iveală o zonă aproximativ circulară de gheață care se scufundă, acoperind circa 61 de kilometri pătrați. Aceasta a cartografiat efectul lacului asupra suprafeței, nu malul său subteran. În centru, suprafața reconstruită a coborât cu aproximativ 6,4 metri în cinci ani, iar scăderea medie pe aria afectată a fost de circa 1,3 metri.
Combinând aria cartografiată cu scăderea suprafeței, cercetătoarele au obținut estimarea cantității de apă pierdute. Cea mai mare parte a mișcării s-a produs la început: centrul s-a scufundat cu aproximativ 3,8 metri în perioada 2016–2017, după care ritmul a încetinit substanțial. Depresiunea s-a adâncit treptat, fără semne clare ale unei umpleri semnificative.
„Acest comportament implică fie un drenaj prelungit, fie evenimente repetate de drenaj parțial, mai degrabă decât o singură erupție catastrofală”, au scris cercetătoarele.
Măsurătorile realizate cu sateliții CryoSat-2 și ICESat-2 au susținut în linii mari modelul de scufundare urmată de stabilizare, deși au diferit în privința cronologiei detaliate și a locurilor eșantionate. Lacul Kronshtadskiy fusese identificat independent și într-un studiu satelitar din 2025, iar noua analiză oferă o reconstituire detaliată a drenajului său.
Indicii privind o rețea ascunsă
Gheața din jur a oferit un alt indiciu. În aval de Kronshtadskiy, o structură circulară s-a ridicat, în timp ce alta, mai departe pe curs, s-a scufundat. Această configurație ar putea reflecta apa care pleacă din Kronshtadskiy, umple un lac vecin și se scurge dintr-un alt lac aflat mai departe în aval. Observațiile sugerează posibile conexiuni, dar nu urmăresc direct fluxul de apă dintre acestea.
Reconstituirea depinde și de cât de fidel reflectă mișcarea suprafeței schimbările în stocarea apei. Modificările curgerii ghețarului ar putea complica semnalul, mai ales pentru că observațiile radar au provenit dintr-o singură direcție de vizualizare. Studii de teren cu radar care pătrunde prin gheață, măsurători seismice sau foraje ar ajuta la stabilirea formelor și conexiunilor lacurilor. Deocamdată, modelele de suprafață le oferă cercetătorilor locuri concrete de investigat.
Urmărirea zonelor în care gheața se scufundă și a celor din apropiere care se ridică ar putea transforma indiciile dispersate despre apa ascunsă într-o hartă a sistemului de drenaj de sub calota glaciară.
