Cărțile memoriale care păstrează vie memoria comunităților evreiești distruse
Supraviețuitorii Holocaustului au realizat aproximativ 1.000 de cărți memoriale, numite în idiș „yizker bikher”, dedicate comemorării orașelor lor natale și a celor uciși. Aceste volume au fost create atât pentru a documenta distrugerea cauzată de genocidul nazist, cât și pentru a păstra viața de zi cu zi care a precedat-o.
Viața de dinaintea războiului, în prim-plan
În general, aproximativ două treimi dintr-un volum sunt consacrate vieții de dinainte de război, iar restul include relatări la persoana întâi despre ocupația nazistă și o listă lungă a celor morți. Fiecare carte a avut între 20 și 50, chiar 75 de contribuitori, care au scris într-un stil cald, colocvial.
Ilustrațiile au un caracter personal. Fotografiile surprind echipe sportive, grupuri școlare și piețe aglomerate. Hărțile sunt frecvente, aproape întotdeauna desenate din memorie de un supraviețuitor, cu detalii despre păduri, râuri și poreclele locale ale străzilor. Unele volume includ schițe ale unor artiști amatori și opere ale unor artiști cunoscuți ai vremii, precum Arthur Szyk.
O legătură cu registrele comunitare de odinioară
Cel mai vechi volum studiat provine din Volkovisk, Belarus, și a fost publicat în 1946, la un an după eliberarea Auschwitzului. Editorii au preluat un model familiar: „pinkes”, registrul comunitar prezent în fiecare oraș evreiesc din Europa de Est. Multe cărți memoriale includ cuvântul „pinkes” în titlu.
Eliezer Yerushalmi, care a alcătuit cartea memorială din Navaredok, Belarus, scria că fiecare registru este o verigă într-un lanț care consemnează istoria comunităților evreiești, de la începuturile de acum sute de ani până la distrugerea lor.
„Să nu fie uitat nimic”
Comunitățile de supraviețuitori din Statele Unite, Canada, Israel și Argentina au fost interconectate, iar unele comitete au apelat la aceiași editori. Primul pas era distribuirea unui prospect către ceilalți supraviețuitori. Un astfel de prospect pentru cartea memorială a comunității din Wielun, Polonia, a fost difuzat în 1961, cu zece ani înainte de publicarea volumului, în 1974. Editorul scria că volumul trebuie să fie o reflectare a unei case distruse și șterse brutal și că niciun moment nu trebuie uitat: zile de tristețe, zile de bucurie și speranță.
Interes academic în creștere
Ani la rând, aceste volume au fost puțin studiate, fiind dificil de încadrat: prea nostalgice pentru a fi istorie și prea istorice pentru a fi literatură. În ultimii ani a apărut însă un interes academic și public crescând. Cercetătorii le folosesc pentru a înțelege viața evreiască de dinainte de război, natura violenței naziste și modurile în care supraviețuitorii și-au onorat apropiații. Atunci când sunt luate în serios, aceste cărți permit lărgirea perspectivei dincolo de modul în care au fost uciși cei 6 milioane de evrei, pentru a evidenția felul în care au trăit.
