Conducerile universităților de top din China îmbină frecvent profiluri complementare, arată o analiză a 132 de cupluri
Universitățile de vârf din China se confruntă cu două presiuni care se suprapun: competitivitatea globală și alinierea la prioritățile strategice naționale. Un studiu realizat de un cercetător de la Universitatea Hiroshima asupra a 132 de cupluri formate dintr-un președinte de universitate și un secretar de partid a constatat că 53% dintre acestea aveau profiluri și experiențe diferite, dar potențial complementare — cea mai răspândită dintre cele trei configurații de conducere identificate.
Studiul descrie sistemul de guvernanță universitară din China ca un sistem dual de conducere, care atribuie formal autoritatea administrativă președinților de universitate și autoritatea politică secretarilor de partid. Rezultatele sugerează că formele profesionale și politice de autoritate pot fi combinate, iar profesionalizarea nu împinge neapărat universitățile spre un model managerial de tip occidental. Cercetarea a fost publicată în revista Studies in Higher Education pe 16 iulie 2026.
„Mesajul central al studiului este că leadershipul în universitățile de top din China a devenit tot mai profesional, cu experiență internațională și specializare managerială, dar aceste schimbări s-au produs în interiorul controlului centralizat al partidului, nu în locul acestuia”, explică Futao Huang, profesor la Institutul de Cercetare în Învățământ Superior al Universității Hiroshima și autor al studiului. „O constatare izbitoare este că ponderea liderilor cu doctorat a crescut de la 73,2% la 88,5% în rândul secretarilor de partid și de la 82,1% la 93,7% în rândul președinților, în timp ce apartenența la Partidul Comunist a rămas aproape universală.”
Cercetările anterioare au documentat profesionalizarea crescândă alături de autoritatea politică persistentă, dar au examinat în mare parte liderii individual. Huang a analizat în schimb președinții și secretarii de partid ca cupluri de conducere, pentru a vedea cum sunt configurate aceste forme de autoritate împreună în cadrul instituțiilor. El a introdus conceptul de „cuplare a conducerii”, definit ca tiparele de interacțiune, aliniere și coordonare dintre secretarul de partid și președintele universității, și a identificat trei dimensiuni-cheie: alinierea profesională, orientarea internațională și mobilitatea instituțională.
Datele biografice au fost colectate din surse primare și secundare verificate. Setul complet a cuprins 147 de universități din cadrul inițiativei Double First-Class, iar setul final 132 de cupluri de conducere, adică 264 de persoane. Dintre cele 132 de universități, 34 făceau parte din fostul proiect 985, iar restul de 98 nu făceau parte din acesta.
Tipurile de cuplare a conducerii variază. Doar 19 cupluri au fost de tip „aliniat”, cu similitudini mari pe cele trei dimensiuni, ceea ce facilitează coordonarea și reduce fricțiunile interne. Șaptezeci de cupluri au fost de tip „complementar”, în care liderii au atribute diferențiate, dar care se întăresc reciproc, permițând instituțiilor să echilibreze cerințele concurente, în special pe cele dintre normele academice globale și prioritățile strategice naționale. Restul de 43 de cupluri au fost de tip „fragmentat”, marcat de o aliniere redusă și o complementaritate slabă, ceea ce poate duce la dificultăți de coordonare și la o coerență strategică redusă.
Studiul sugerează că guvernanța universitară din China este cel mai bine înțeleasă ca un proces relațional și hibrid, în care logica profesională și cea politică se combină prin tipare structurate de interacțiune — un exemplu de „profesionalizare fără depolitizare”. Huang intenționează să extindă analiza la alte sisteme coordonate de stat, precum Japonia, Coreea de Sud și Singapore, și să adauge interviuri și analize ale rețelelor de carieră.
