Coniferele plantate în emisfera sudică cresc de până la patru ori mai repede și rezistă mai bine la secetă
Un studiu desfășurat pe 192 de situri de pe patru continente arată că rășinoasele din emisfera nordică, plantate în emisfera sudică, cresc de până la patru ori mai repede și tolerează mai bine seceta decât în arealul lor natural. Această combinație neobișnuită ar putea face din conifere candidați puternici pentru stocarea carbonului, dar plantarea lor în afara arealului originar vine și cu riscuri semnificative.
La cercetare au participat peste douăzeci de specialiști de pe mai multe continente, care au analizat ritmul de creștere al pinilor, molizilor, brazilor, cedrilor și al altor conifere în habitate native și non-native. Rezultatele au fost publicate în revista Nature.
„Rezultatul este surprinzător, pentru că teoria ecologică prezice că ar trebui să existe un compromis între cât de repede poate crește o plantă și cât de tolerantă este la condiții de stres”, a declarat Stephen Brewer, ecolog la Universitatea din Mississippi și profesor de biologie, unul dintre autorii studiului. El explică interesul practic al descoperirii: odată cu creșterea concentrațiilor de dioxid de carbon din atmosferă, există o cerere tot mai mare pentru împăduriri, adică plantarea de arbori în zone unde aceștia nu existau anterior, ca mijloc de captare a carbonului. „Pentru ca acest lucru să fie eficient, vrei ca arborii să crească repede și să nu moară în timpul secetelor”, a spus el.
Rezervele de carbohidrați, o posibilă explicație pentru rezistența la secetă
Deși cauza exactă a acestei rezistențe sporite necesită cercetări suplimentare, echipa a constatat că rășinoasele din emisfera nordică plantate în emisfera sudică aveau concentrații mai mari de carbohidrați, precum zaharuri și amidon, substanțe ce pot fi folosite pentru stocarea energiei în sezoanele dificile.
„Acest fenomen de evitare a compromisului dintre creștere și toleranța la stres este ceva crucial pe care studiul îl raportează”, a afirmat Alex Fajardo, cercetător la Institutul de Ecologie și Biodiversitate și profesor la Universitatea din Talca. „Este de asemenea valoros că am urmărit găsirea mecanismului fiziologic responsabil pentru aceasta: o creștere a rezervelor de carbon necesare pentru toleranța la secetă.”
Plantațiile cu creștere rapidă pot amenința habitatele native
Deși concluziile poziționează coniferele ca fiind potrivite pentru eforturile de împădurire, cercetătorii avertizează că sunt implicați și alți factori. „Răspunsul simplu la această întrebare este să pledăm pentru plantații cu conifere non-native care pot atât să crească (repede), cât și să tolereze seceta”, a spus Fajardo. „Totuși, această decizie are riscuri serioase, întrucât plantațiile cu conifere non-native, în special în emisfera sudică, au venit cu costuri ridicate pentru biodiversitate și pentru comunitățile locale.”
Pinii și brazii Douglas, două dintre speciile studiate, nu cresc în mod natural în emisfera sudică, dar au fost plantați în țări precum Chile, Brazilia și Africa de Sud, ca parte a industriei forestiere, timp de decenii.
„Problema este că acești pini nu rămân neapărat în plantațiile lor; ei se extind de fapt în habitate naturale, native”, a explicat Brewer. „În Brazilia, specia scapă în ceea ce ei numesc Cerrado, o savană, unde crește mult mai repede și practic elimină toată vegetația nativă. A devenit o problemă mare.”
Pinii din Mississippi scot în evidență riscul de incendiu
Problema pinilor care scapă sau invadează habitatele a afectat și Mississippi, potrivit lui Brewer. Industria forestieră locală a început să înlocuiască pinul longleaf cu pinul slash în anii 1930, din cauza ritmului mai rapid de creștere al acestuia. Ambele specii sunt native pentru Mississippi, dar pinul longleaf este mai rezistent la foc. Amenințarea incendiilor care ar putea distruge arborete întregi i-a determinat pe mulți silvicultori și pe agenții non-profit să revină la pinul longleaf, mai rezistent.
„Am văzut incendii care au eliminat complet arborete întregi de pin slash, fie că a fost în Mississippi, fie în emisfera sudică”, a spus Brewer. „Cerrado din Brazilia primește cantități de precipitații comparabile cu cele din zona noastră de coastă din Golful Mississippi și este o savană din același motiv pentru care avem savane de pin longleaf pe coasta noastră: focul. Focul este cel care întreține aceste savane, iar dacă plantezi pin slash la densități foarte mari, ar putea exista și un risc real crescut de incendiu.”
Fagii sudici, o alternativă potențială
Cercetătorii au mai constatat că arborii nativi din emisfera sudică din genul Nothofagus, cunoscuți sub numele de fagi sudici, s-au descurcat relativ bine la indicatorii de creștere și toleranță la secetă. „În studiul nostru, am constatat de asemenea că angiospermele native din genul Nothofagus s-au descurcat decent la creștere și la tolerarea secetei”, a spus Fajardo. „Ar putea fi o alternativă mai sustenabilă.”
