Raport: costurile prafului de pe fundul lacului Great Salt Lake și opțiunile de control
Un raport colaborativ al cercetătorilor de la Universitatea din Utah, coordonat de Wilkes Center for Climate Science & Policy, analizează riscurile prafului de pe fundul expus al lacului Great Salt Lake, costurile controlului și beneficiile stabilizării nivelului lacului. Raportul a fost comandat de Divizia de Resurse de Apă din Utah pentru Planul Integrat al Bazinului Great Salt Lake.
Kevin Perry, profesor de științe atmosferice și autor principal, a declarat că datele permit identificarea zonelor cu risc ridicat, protejarea comunităților expuse și rezervarea controalelor inginerești pentru locurile necesare. Laura Vernon, planificator al bazinului, a subliniat că aducerea apei la lac este cea mai eficientă metodă de reducere a prafului.
Peste 800 de mile pătrate de fund de lac au fost expuse eroziunii vântului, dintre care aproximativ 70 de mile pătrate sunt hotspoturi active de praf, cu potențial de extindere la 187 de mile pătrate.
Expunerea nu este distribuită egal: locuitorii din comitatul Tooele au cea mai mare expunere medie, urmați de cei din comitatul Salt Lake. Analiza identifică expunere mai mare și în rândul mai multor grupuri rasiale și etnice, al rezidenților născuți în străinătate, al ne-cetățenilor, al persoanelor cu nivel educațional mai scăzut și al celor fără asigurare de sănătate.
La o altitudine a lacului de 4.192 de picioare, praful este asociat cu costuri anuale de sănătate de 115,79 milioane de dolari, inclusiv aproximativ 6,24 decese premature, 17.052 de zile de muncă pierdute și aproape 17.748 de absențe școlare anual. La 4.183 picioare, costurile urcă la 133,67 milioane de dolari, iar la 4.198 picioare scad la 73,39 milioane de dolari. Până în 2060, menținerea condițiilor actuale ar însemna 5,79 miliarde de dolari în costuri cumulative de sănătate, față de 3,71 miliarde dacă lacul ar fi menținut la nivelul minim sănătos și 1,89 miliarde la nivelul mediu istoric.
Raportul evaluează mai multe metode de control inginoresc: umezirea precisă a suprafeței, inundarea, gestionarea dinamică a apei, capace de saramură, vegetație gestionată, supresanți chimici, pietriș, lucrarea solului și rugozitate artificială. Costurile estimate pe 50 de ani variază între 3,3 milioane și 448 de milioane de dolari pe milă pătrată, în funcție de tehnologie și amplasament. Pentru cele 70 de mile pătrate de hotspoturi active, costurile ar fi între 3,2 miliarde și peste 31 de miliarde de dolari, putând crește de circa 2,7 ori dacă hotspoturile se extind la 187 de mile pătrate.
Stabilizarea nivelului lacului rămâne cea mai durabilă soluție pe termen lung. Modelarea estimează că expunerea medie la praf în nordul statului Utah ar fi cu aproximativ 15% mai mică într-un scenariu cu lac sănătos față de unul cu lac foarte scăzut, cu reduceri de peste 50% pentru unele comunități de la malul lacului.
Raportul recomandă o abordare etapizată, bazată pe dovezi: finalizarea Rețelei de Observare și Cercetare a Prafului din Utah, un cadru formal de evaluare a dovezilor înainte de investiții majore, prioritizarea stabilizării hotspoturilor existente, teste pilot pentru tehnologii promițătoare, analize de inginerie specifice și evaluarea costurilor atât ale acțiunii, cât și ale inacțiunii.
