Studiu: Modelele de precipitații din Australia antică, mai complexe decât se credea
O nouă cercetare publicată în Quaternary Science Reviews, realizată de dr. Alex F. Wall și echipa sa, analizează 69 de arhive paleoambientale naturale din Australia tropicală, acoperind ultimii 130.000 de ani. Studiul contestă ipoteza potrivit căreia Holocenul – perioada ultimilor aproximativ 12.000 de ani – ar fi fost caracterizat de o variabilitate hidrologică unică și de modele de precipitații mult mai complexe decât cele din trecut.
Conform autorului principal, sedimentele și înregistrările fosile reprezintă un pilon major al înțelegerii modului de funcționare a climei, însă comunitatea științifică ar fi greșit în privința climei Australiei din perioada glaciară. Specialiștii tind să considere ultima eră glaciară ca având modele de precipitații mai puțin complexe decât cele actuale, însă noua cercetare sugerează că această narațiune ar putea proveni din ceea ce trecutul nu poate dezvălui, mai degrabă decât din ceea ce poate.
Analiza a relevat că nu există înregistrări hidrologice publicate cu rezoluție sub-decadală pentru perioade anterioare anilor 1.900. Schimbările în disponibilitatea apei sunt frecvent invocate pentru a explica modificările din trecut ale oamenilor, florei, faunei și comportamentului incendiilor, în special în ceea ce privește tranziția de la Pleistocenul târziu la Holocenul mai complex.
„Tehnic, încă ne aflăm în era glaciară, doar că într-o perioadă relativ caldă și umedă numită interglaciar”, explică Wall. „Ultima dată când Pământul a fost mai umed decât astăzi a fost într-o perioadă cuprinsă între 130.000 și 115.000 de ani în urmă: Ultimul Interglaciar, care prezintă un interes deosebit pentru oamenii de știință deoarece este și ultima dată când Pământul a fost mai cald decât astăzi. Acest lucru îl face un analog bun pentru schimbările climatice viitoare.”
Oamenii de știință au sugerat anterior că modelele de precipitații erau mai simple în trecut, devenind apoi mai inegale, mai puțin fiabile și mai complexe în ultimii 12.000 de ani. Wall sugerează însă că aparenta complexitate este rezultatul unui bias. Echipa de cercetare nu a găsit nicio susținere pentru ipoteza anterioară conform căreia Holocenul este în mod unic eterogen din punct de vedere hidrologic. În schimb, cercetătorii propun că tendința de reducere a rezoluției în înregistrările mai vechi ar putea fi confundată cu o simplitate mai mare.
„Caracterizarea Holocenului ca o perioadă de precipitații unic eratice are implicații semnificative pentru interpretarea răspunsurilor umane și de mediu din trecut la schimbările climatice. Reconstrucțiile din perioade mai îndepărtate tind să fie de calitate inferioară, ceea ce trebuie luat în considerare la compararea înregistrărilor”, afirmă Wall.
Privind imaginea de ansamblu, cercetătorii au constatat că precipitațiile din timpul Ultimului Interglaciar și cele de astăzi par aproape imposibil de distins. „Din păcate, acest lucru ar putea însemna că un climat în încălzire ar putea fi chiar mai puțin predictibil decât am presupus”, adaugă autorul.
Studiul subliniază necesitatea ca știința cuaternară să fie explicită cu privire la ceea ce poate și ceea ce nu poate fi determinat din datele disponibile, pentru a înțelege modul în care orice regiune se integrează în sistemul climatic global.
