Descoperire îngrijorătoare în Okinawa: deșeurile de plastic s-au contopit cu scheletele coralilor
În timpul unor studii de rutină privind deșeurile de pe plajele din insula subtropicală Okinawa, Japonia, cercetătorii au observat mici fragmente strălucitoare de culoare în rămășițele palide de coral. Analizele spectroscopice și microscopice efectuate în laborator au dezvăluit că aceste fragmente sunt, de fapt, polimeri topiți proveniți din plasticul menajer obișnuit, care au pătruns inseparabil în porii scheletici ai bucăților de coral mort.
Într-un studiu publicat în revista Marine Pollution Bulletin, cercetătorii de la Institutul de Știință și Tehnologie din Okinawa (OIST) și de la Universitatea Ryukyus descriu ceea ce autorul principal, dr. Ifenna Ilechukwu, și autorul senior, profesorul James D. Reimer, au numit „plasticorali”. Aceștia reprezintă un tip de plastiglomerat – resturi hibride formate din plastic și materiale naturale – și ilustrează impactul de lungă durată al poluării cu plastic asupra ecosistemelor de recif, deja amenințate de schimbările climatice și de alte activități umane.
Rămășițele de coral găsite pe plaje pot fi spălate înapoi în mare, unde îndeplinesc mai multe roluri importante în recife. Coralii noi folosesc aceste fragmente ca substrat stabil, iar formele lor neregulate creează adăposturi care protejează peștii juvenili și alte organisme marine mici de curenții puternici și de prădători.
Originea probabilă și implicațiile pentru ecosistemele de recif
Deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina originea exactă a plasticoralilor – una dintre sursele probabile fiind focuri de tabără pe plajă – și efectele lor specifice, potențial toxice, asupra organismelor de recif, studii anterioare au arătat că substanțele chimice eliminate din polimerii obișnuiți perturbă propagarea coralilor. De asemenea, s-a constatat că fragmentele de plastic adăpostesc agenți patogeni ai coralilor și pătrund în lanțul trofic marin.
Plasticul este al treilea cel mai răspândit material fabricat din lume, după ciment și oțel. Însă, în timp ce ultimele două se degradează de-a lungul mileniilor, plasticul rămâne intact pentru o perioadă semnificativ mai lungă, astfel încât viitorii geologi vor putea identifica probabil perioada de după anii 1950, numită popular „Plasticen”, ca un strat distinct de plastic în scoarța terestră.
