Crustaceele de pe plajele californiene mută până la 50 kg de nisip pe metru pe zi
Crustaceele mici care trăiesc pe plaje, asemănătoare crevetelor, numite sand hoppers (Megalorchestia spp.), excavează până la 50 kg de nisip pe metru de linie de coastă pe zi. Potrivit cercetătorilor, aceste viețuitoare au unul dintre cele mai ridicate ritmuri de bioturbare de pe planetă, adică de deplasare a sedimentelor.
„Au unul dintre cele mai ridicate ritmuri de bioturbare de pe planetă”, a declarat David Hubbard, om de știință marin la UC Santa Barbara. Volumul de sedimente mutat de aceste crustacee le plasează la același nivel cu procesele de transport litoral și cu unele dintre marile râuri din sudul Californiei. Rezultatele au fost publicate în Journal of Geophysical Research: Earth Surface.
Plajele nisipoase funcționează ca niște râuri de sedimente, cu nisipul transportat constant de valuri, vânt și curenți de-a lungul coastei. Plaja face parte dintr-un sistem numit celulă litorală, care reciclează sedimente din surse precum faleze, dune, râuri și procese care aduc nisip din zona apropiată țărmului. Deși procesele de transport al sedimentelor costiere sunt bine cunoscute, impactul animalelor care trăiesc în acest mediu dinamic este mai puțin înțeles.
Cercetătorii au realizat un experiment simplu pe plaja Isla Vista, lângă campusul UC Santa Barbara. După fluxul de seară, când valurile au netezit nisipul, au delimitat mai multe parcele de prelevare cu rame metalice în zona preferată de aceste crustacee pentru săpat. Sand hoppers sapă la 10–30 cm adâncime sau se ascund sub algele aduse de valuri, ieșind după lăsarea întunericului să se hrănească.
„Nu le place nisipul saturat, care se comportă ca un lichid – galeriile lor se prăbușesc imediat”, a explicat Hubbard. „Nu le place nisipul uscat, pudrat, de deasupra liniei fluxului. Le place zona de mijloc, unde galeria rămâne intactă pentru că umezeala nisipului este exact potrivită.”
Spre deosebire de animalele care sapă o singură galerie și o refolosesc, sand hoppers creează galerii noi în fiecare zi, căutând umezeala ideală a nisipului și excavând sedimente recent remaniate de vânt sau valuri. După ce au lăsat activitatea să se desfășoare peste noapte, cercetătorii au revenit la parcele pentru a verifica movilele de nisip rezultate.
„Când ne-am întors dimineața, nu mai vedeam unele rame”, a povestit Hubbard. „Erau complet îngropate și ne-am bucurat că pusesem steaguri alături, pentru orice eventualitate.”
După colectarea și cântărirea nisipului excavat, cercetătorii au calculat că sand hoppers mutaseră până la 50 kg de nisip, ceea ce îi plasează printre cei mai activi mutători de sedimente din lumea animală. „A fost impresionant și nu ne așteptam chiar la asta”, a spus Tim Baxter. „Cred că pentru mine aceasta a fost cea mai mare surpriză.”
Descoperirile adaugă o nouă dimensiune rolului acestor crustacee în mediul costier californian. Ele fac parte din rețeaua trofică, consumând alge și devenind hrană pentru păsări de țărm și pești. Săpăturile lor introduc nutrienți în straturile mai adânci ale nisipului. „Are loc o răscolire uriașă”, a explicat Hubbard. „Dacă hrană precum algele sau resturile animale ajung pe plajă, vor fi îngropate de ei, ceea ce le face disponibile pentru un alt grup de organisme.”
Galeriile aerisesc nisipul, furnizând oxigen pentru procesele microbiene aerobe. Excavațiile fac sedimentele mai disponibile pentru eroziune, slăbind nisipul pentru a fi luat de vânt sau apă. „Poate crește rugozitatea suprafeței plajelor, ceea ce are implicații pentru formarea unor forme de relief precum dunele costiere.”
Dunele costiere au devenit recent o strategie importantă bazată pe natură pentru gestionarea inundațiilor costiere și a creșterii nivelului mării, deoarece aceste forme de relief se autoconstruiesc și se autorepară, putând prelua forța valurilor și furtunilor tot mai puternice. Extrapolând rezultatele pe 25 de kilometri de coastă din sudul Californiei, cercetătorii au constatat că volumul de nisip deplasat de sand hoppers este comparabil cu încărcăturile zilnice de sedimente ale unor râuri mari din sudul Californiei și cu procesele de transport litoral de-a lungul plajei intertidale.
Domeniul biogeomorfologiei, care studiază interacțiunile dintre viețuitoare și peisajele lor, a câștigat avânt în ultimele decenii, dar activitatea animalelor și plantelor asupra peisajului rămâne relativ puțin studiată comparativ cu procesele naturale. „Cred că o parte din explicație este că influența animalelor asupra acestor procese este văzută ca fiind destul de temporară, localizată și mică”, a spus Baxter. „Ce încercăm să arătăm în acest studiu este că de fapt aceste activități și interacțiuni operează la o scară mult mai mare și că impactul lor merită evidențiat.”
