Definiția dislexiei, actualizată pentru prima dată în 20 de ani
Un cercetător de la Universitatea Texas A&M a contribuit la prima modificare majoră, după mai bine de două decenii, a definiției dislexiei adoptate de Asociația Internațională pentru Dislexie. Definiția revizuită reflectă progresele cercetării în acest domeniu și ar putea influența modul în care școlile, factorii de decizie și alți specialiști identifică și sprijină elevii cu tulburări de învățare.
Dr. R. Malatesha Joshi, profesor de educație în domeniul alfabetizării și psihologie educațională și profesor regent în cadrul Colegiului de Educație și Dezvoltare Umană, a făcut parte dintr-un comitet executiv format din trei persoane, care a colaborat cu un subcomitet de 15 specialiști internaționali pentru a elabora actualizarea. După consultarea experților internaționali, comitetul a ajuns la un consens privind punctele forte și punctele slabe ale definiției din 2002 și a publicat prima versiune revizuită.
„Definiția anterioară era o definiție bună, bazată pe cercetările de la acea vreme, dar cred că unele dintre cele mai mari slăbiciuni erau accentul pus pe funcționarea creierului și faptul că se baza în principal pe sisteme de scriere alfabetică englezești sau vest-europene”, a declarat Joshi. „Acest lucru merită atenție, pentru că nu a existat o actualizare din 2002.”
Noua definiție aduce trei schimbări majore: eliminarea dependenței de testele de IQ, includerea altor limbi în afara englezei și accentul pe identificarea și sprijinirea cât mai timpurie. Modificările sunt prezentate în revista Annals of Dyslexia.
Eliminarea testelor de IQ
Definiția din 2002 impunea o diferență de 15 puncte între un test standardizat de IQ și un test de citire pentru ca un elev să fie încadrat ca dislexic. În consecință, mulți elevi care aveau nevoie de un diagnostic erau excluși, a explicat Joshi.
„Erau mulți copii care se apropiau de această definiție, dar ratau acea diferență de 15 puncte cu un singur punct. Din această cauză, nu li se permitea ajutor suplimentar”, a spus el. „Mersul, vorbitul și mâncatul sunt toate activități bazate pe creier. Am eliminat conținutul legat de creier, pentru ca oamenii să nu creadă că este ceva în neregulă cu creierul lor dacă nu pot citi sau au dislexie.”
Conform noii definiții, testele de IQ nu mai trebuie utilizate, a precizat Joshi. „Deoarece definiția punea un accent atât de mare pe testele de IQ, fiecare stat și fiecare școală le-au folosit pentru diagnostic, și sperăm că aceasta va fi una dintre marile schimbări pe care le vom vedea”, a spus el. „Este mai productiv să administrezi un test de citire decât un test de IQ. Există mai multe subcomponente ale citirii, cum ar fi cât de precis ești sau viteza de citire, iar acestea pot fi factori determinanți pentru dislexie.”
Reflectarea cercetărilor în mai multe limbi
Din 2002, cercetătorii au extins semnificativ studiul dislexiei în țări în care engleza nu este limba principală. Joshi a declarat că definiția actualizată reflectă acest corp mai amplu de lucrări.
„Dacă te uiți la membrii comitetului Asociației Internaționale pentru Dislexie din 2002, sunt multe persoane foarte respectate, și fiecare dintre ele este un bărbat caucazian, cu excepția unei femei”, a spus el. „Au lucrat cu cercetările științifice disponibile la acea vreme, dar cele mai multe se concentrau pe ceea ce numim limbile alfabetice vest-europene. Din 2002 am avut mai multe descoperiri în cercetarea dislexiei în limbi precum chineza, japoneza, ebraica și araba.”
Prioritizarea diagnosticului timpuriu
Definiția din 2002 recomanda așteptarea până în clasa a doua sau a treia pentru a pune un diagnostic. Joshi a afirmat că această întârziere poate împiedica copiii să primească sprijin la timp.
„Pot exista indicii că un copil are dislexie înainte de a intra în sala de clasă”, a spus el. „Cercetările au arătat că unii, nu toți, copiii cu dislexie pot vorbi mai târziu decât copiii medii. Există metode specifice de instruire care pot fi aplicate de timpuriu și există anumite aspecte în sala de clasă pe care trebuie să le accentuezi și să te concentrezi mai mult asupra lor.”
Joshi a spus că echipa a subliniat intervenția timpurie în ultima linie a definiției actualizate, care precizează că „sprijinul lingvistic și de alfabetizare înainte și în timpul primilor ani de educație este deosebit de eficient”.
„Există unele semne timpurii, nu factori determinanți, ale dislexiei la copiii mici”, a spus el. „Pot avea probleme de vorbire sau pot vorbi mai târziu decât copiii medii. Identificându-le cât mai devreme posibil, ne putem concentra pe sprijinirea acestor copii și pe asistarea părinților sau a educatorilor din învățământul preșcolar în căutarea semnelor dislexiei.”
