Descoperire arheologică la Göbeklitepe: două morminte intacte ar putea explica dispersia oaselor umane
Două morminte intacte descoperite recent la Göbeklitepe, un sit arheologic din sud-estul Turciei, ar putea oferi răspunsul la una dintre cele mai persistente întrebări legate de acest loc: de ce sunt fragmentele de oase umane răspândite pe întregul sit, inclusiv în clădirile sale monumentale.
De la începutul săpăturilor în 1995, arheologii au recuperat 928 de fragmente de oase provenind de la bărbați, femei și copii de toate vârstele, reprezentând aproape fiecare parte a corpului uman. Rămășițele vechi de aproximativ 10.000 de ani datează dintr-o perioadă în care oamenii începeau să se stabilească în comunități agricole permanente.
Unele fragmente prezintă urme interpretate de cercetători ca dovezi ale unor practici ritualice, însă aceste concluzii nu sunt definitive. Întrebarea dacă rămășițele au fost împrăștiate intenționat în cadrul unor ritualuri sau au fost deplasate de procese naturale a rămas fără răspuns clar.
Două morminte oferă indicii noi
Într-un studiu publicat în revista PLOS One, Julia Gresky de la Universitatea Georg-August din Germania și Lee Clare de la Institutul Arheologic German din Turcia detaliază descoperirile din cele două morminte excavate.
Unul dintre morminte conținea trupul unei femei tinere așezat pe un strat de pietre. Al doilea era un mormânt comun care adăpostea cel puțin trei indivizi ale căror oase fuseseră rearanjate.
În laborator, cercetătorii au examinat rămășițele din ambele morminte pentru a identifica semne de deteriorare naturală, precum fracturi, urme de mușcătură de rozătoare și cruste minerale groase. Au constatat că aceste oase prezentau multe dintre aceleași tipuri de deteriorare naturală ca fragmentele răspândite pe sit.
„Acest mormânt primar demonstrează că multe dintre modificările observate au avut loc chiar în contextul înmormântării”, au scris Gresky și Clare.
Un mister care începe să se elucideze
Această observație sugerează autorilor studiului că multe dintre fragmentele de oase dispersate provin inițial din morminte situate mai sus pe deal. De-a lungul timpului, eroziunea și alunecările de teren ar fi putut deplasa pământul și resturile în josul versantului, transportând oasele deteriorate din locurile lor inițiale de odihnă în clădirile aflate la altitudini mai mici.
Deși mișcarea solului poate explica multe dintre fragmentele de oase, cercetătorii nu exclud alte posibilități, precum tradiții funerare specifice. „Deși acest scenariu este solid și plauzibil, el nu exclude posibilitatea ca și alte practici mortuare — fie simultane, fie diacronice — să fi avut loc”, au concluzionat autorii.
