Leopardus tilcayo, noua specie de felidă sălbatică din Bolivia
Oamenii de știință au identificat recent Leopardus tilcayo, o felidă sălbatică mică și pătată, originară din pădurile de ceață ale Boliviei, ca specie distinctă de pisică-tigru. Acest grup de feline sălbatice mici aparține liniei evolutive a ocelotului. Cercetătorii au stabilit că există cinci specii de pisici-tigru, iar tilcayo este una dintre ele.
Deși pisicile-tigru fac parte din genul Leopardus, ele nu sunt nici tigri, nici leoparzi, ci seamănă mai degrabă cu versiuni miniaturale ale leoparzilor. Leopardus tilcayo este prima specie de felidă sălbatică descrisă științific în mai bine de un secol.
Povestea lui Tigrino
Istoria acestei descoperiri începe cu o familie care a încercat fără succes să domesticească ceea ce credea că este un pui de pisică numit Tigrino. Animalul și-a păstrat comportamentul sălbatic, iar familia l-a dus în cele din urmă la un sanctuar pentru animale sălbatice. Testele genetice care i-au confirmat descendența au explicat ulterior de ce domesticirea nu era posibilă pentru Tigrino.
Cum se stabilește ce constituie o specie separată
Uneori este suficientă o singură privire pentru a distinge două specii, dar această metodă nu funcționează întotdeauna în cazul felidelor. Stephanie Eby, profesor de studii marine și de mediu, a explicat că tilcayo și rudele sale apropiate seamănă toate cu „o grămadă de pisici mici pătate ca leoparzii”, chiar și în lumina zilei. Jim Sanderson, fondatorul și directorul Small Wild Cat Conservation Foundation, a declarat că felinele împărtășesc un număr surprinzător de trăsături fizice comune.
Când animalele arată similar, cercetătorii apelează la reproducere pentru a stabili dacă se pot încrucișa și dacă descendenții lor pot face același lucru. În ultimele decenii, analiza genetică a devenit metoda principală pentru a determina dacă o populație formează o ramură evolutivă distinctă. Eby a explicat că ADN-ul variază ușor chiar și în cadrul aceleiași specii, dar pe măsură ce populațiile se adaptează la medii diferite, diferențele genetice devin mai pronunțate în timp. Oamenii de știință compară aceste diferențe și folosesc metode statistice pentru a decide când o semnătură genetică indică o specie separată.
De la specimene colectate la analiza ADN
Cu decenii în urmă, oamenii de știință colectau specimene pe teren și le comparau cu animale cunoscute. Expedițiile continuă și astăzi, dar tehnologia ADN le oferă cercetătorilor o modalitate nouă de a detecta diferențe invizibile cu ochiul liber. Eby a subliniat totuși că există o diferență între o specie identificată științific și una cunoscută. Comunitățile locale cunoșteau tilcayo de generații întregi.
Natura nu se oprește pentru a completa documente atunci când o specie se desparte în două, ci este un proces continuu. Oamenii de știință folosesc conceptul de subspecie pentru a marca grupuri aflate în tranziție. Specii noi apar și atunci când animale din grupuri diferite se încrucișează, producând descendenți care urmează o cale evolutivă separată. Sanderson a explicat că în sudul Braziliei, două dintre cele cinci specii existente — pisica lui Geoffroy și pisica pădurii atlantice — se încrucișează pe măsură ce se adaptează la peisaje modificate de om. Astfel, oamenii de știință pot urmări apariția unei a șasea specii în timp real.
Specii încă necunoscute
Eby a declarat că nu se știe exact câte specii există pe Pământ. Estimările variază între 8 și 20 de milioane, iar oamenii de știință au identificat doar între 1,5 și 1,7 milioane, cu aproximativ 16.000 de specii noi adăugate anual. Unele animale sunt minuscule, trăiesc în locuri greu accesibile sau seamănă foarte mult cu specii cunoscute. Aproximativ jumătate dintre speciile de coleoptere cunoscute sunt atât de rare încât au fost identificate dintr-un singur specimen, a precizat Sanderson. Având în vedere ritmul extincțiilor, căutarea a devenit o cursă contra cronometru. Eby a spus că „presupunerea este că pierdem specii despre care încă nu știm nimic”.
Importanța identificării formale a speciilor noi
Bhavna Menon, fondatoarea organizației de conservare a faunei sălbatice „Baghesur Collective”, a descris descoperiri precum Leopardus tilcayo drept „o reamintire minunată a cât de mult rămâne necunoscut”. Ea a adăugat că ceea ce nu este recunoscut sau înțeles nu poate fi protejat sau apreciat pe deplin.
Sanderson a explicat că o populație poate părea sănătoasă doar pentru că oamenii de știință au inclus-o împreună cu rudele sale. El a subliniat că aceasta este importanța reală a recunoașterii unei specii față de o subspecie. Felidele mici atrag rar aceeași atenție ca rudele lor mai mari, dar acoperirea mediatică a tilcayo a generat mai mult trafic online decât cazul lui Cecil, leul din Zimbabwe a cărui ucidere de către un vânător american de trofee a stârnit indignare globală în 2015. „Pisicile mici își au momentul lor”, a spus Sanderson.
