Modelele climatice tropicale influențează ninsorile din Antarctica de Vest, arată analiza carotelor de gheață
Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Utah demonstrează că modelele climatice din zona tropicală influențează cantitatea de zăpadă care cade anual în Antarctica de Vest. Analizând 25 de carote de gheață extrase din calota glaciară și datele meteorologice din secolul XX, o echipă interdisciplinară de oameni de știință a stabilit că fenomene precum El Niño și Oscilația Madden-Julian (MJO) generează unde atmosferice denumite unde Rossby, care se propagă spre sud și modifică regimul vânturilor și traiectoriile furtunilor, influențând astfel cantitatea de umezeală care ajunge pe calota glaciară.
„Cea mai importantă concluzie a fost influența tropicelor asupra ninsorilor din Antarctica. Undele Rossby pot afecta temperatura, vânturile și precipitațiile la nivel global”, a declarat Ella Hunter, studentă la doctorat în științe atmosferice și autoarea principală a lucrării publicate în Journal of Geophysical Research: Atmospheres. „Convecția tropicală sau încălzirea din zona tropicală cauzată de temperaturile de suprafață ale mării poate genera furtuni care propagă aceste unde Rossby, iar acestea sunt foarte eficiente în transportul căldurii și umezelii către calota glaciară antarctică”, a adăugat ea.
Carotele de gheață, înlocuitor al stațiilor meteorologice
Cercetarea s-a bazat pe analiza a 25 de carote de gheață, dintre care unele au fost extrase de Summer Rupper, profesoară de geografie la Școala de Mediu, Societate și Sustenabilitate a Universității din Utah și coautoare a studiului. „Ceea ce este unic la acest studiu este valorificarea tuturor acestor carote împreună pentru a examina mai atent factorii care determină variabilitatea, nu doar tendințele. De obicei ne concentrăm pe tendințe, dar variabilitatea contează enorm pentru stabilitatea calotei glaciare”, a explicat Rupper, expertă în criosfera Pământului.
Carotele de gheață analizate au înregistrat acumularea de zăpadă între 1900 și 1999. Rupper a extras o parte dintre ele în timpul expedițiilor în Antarctica din 2010 și 2011, folosind un burghiu portabil care poate preleva cilindri de gheață din primii 50 de metri ai calotei glaciare, reprezentând zăpada căzută în ultimul sau ultimele două secole. Eșantioanele, cu un diametru de 5 centimetri, au fost tăiate în segmente de un metru, secționate longitudinal și studiate timp de mai mulți ani. Rupper păstrează mostrele în congelatoare speciale pe campusul din Salt Lake City, împreună cu carote provenite din calota glaciară a Groenlandei.
„Nu poți întreține stații meteorologice în Antarctica. Acestea sunt îngropate de zăpadă sau doborâte de vânt. Ne gândim la carotele adânci, dar aceste carote de mică adâncime completează practic golurile lăsate de stațiile meteorologice. Fără ele, nu am avea nicio cunoaștere despre vremea din acel sistem”, a subliniat Rupper.
Două regiuni distincte ale Antarctidei de Vest
Un rezultat cheie al studiului este că Antarctica de Vest nu se comportă ca un sistem uniform. Cercetătorii au identificat două regiuni — estică și vestică — care reacționează diferit la influențele climatice. Carotele de gheață au arătat că partea estică a calotei glaciare a primit de două ori mai multă zăpadă anual decât partea vestică: aproximativ 350 de milimetri echivalent apă pe an, comparativ cu 175 de milimetri.
Echipa a documentat, de asemenea, modul în care acumularea a crescut în partea estică a calotei glaciare, dar a scăzut în partea vestică. De-a lungul secolului XX, bilanțul masic de suprafață în est a crescut cu o rată de 0,224 milimetri echivalent apă pe an, în timp ce în vest a scăzut cu 0,087 milimetri pe an, potrivit lui Hunter.
Ninsorile au fost mai abundente în zonele din Antarctica de Vest asociate cu presiune atmosferică ridicată, ceea ce l-a intrigat inițial pe coordonatorul echipei de cercetare, Court Strong, profesor de științe atmosferice, până când Hunter a găsit o explicație. „Ella a făcut o muncă de detectiv foarte utilă analizând diferite niveluri ale atmosferei. A descoperit tiparul de la nivelul inferior, arătând că sistemele de furtună care se îndreaptă spre regiune sfârșesc prin a fi deviate spre interior de acea creastă de presiune ridicată. Aceasta este ceea ce aduce ninsori mai abundente în acea parte a Antarctidei de Vest”, a explicat Strong.
Antarctica de Vest, mult mai mică decât omoloaga sa estică, acoperă 2 milioane de kilometri pătrați, cu o grosime medie a gheții de 1.040 de metri. Dacă s-ar topi în întregime, apa rezultată ar ridica nivelul global al mării cu peste 4,6 metri.
