Polul nord al planetei Marte conține mai puțin praf decât se estima
Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Washington arată că gheața de la polul nord al planetei Marte conține o cantitate mult mai mică de praf decât se credea anterior. Potrivit rezultatelor publicate în revista npj Space Exploration, stratul superior de gheață polară conține aproximativ 3% praf, față de estimările anterioare care indicau până la 25%.
Marte este acoperit în mare parte de gheață ascunsă sub un strat de praf, iar praful influențează clima planetei prin faptul că închide la culoare gheața și modifică astfel cantitatea de lumină solară reflectată în spațiu. „Știm că există gheață de apă în zona din jurul polului nord al lui Marte, dar au existat dezacorduri considerabile cu privire la cât de prăfoasă este acea gheață”, a explicat Aditya Khuller, cercetător principal la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității din Washington. „Dacă este mai prăfoasă, gheața va fi mai închisă la culoare. La fel cum un tricou negru te încălzește mai mult în soare, gheața prăfoasă se încălzește mai repede și se vaporizează mai rapid pe Marte.”
Metode testate pe Pământ, aplicate pe Marte
Cercetătorii au folosit date provenite de la misiunea Mars Phoenix, desfășurată în 2008, combinate cu observații ale sateliților care orbitează planeta, pentru a finaliza acest studiu. În urmă cu câțiva ani, Khuller a descoperit o discrepanță în modul în care cercetătorii analizau proprietățile fizice ale gheții marțiene. Metoda dominantă fusese dezvoltată pentru studierea solului lunar, însă verificarea acesteia pe Pământ a indicat rezultate inexacte.
În cadrul noului studiu, Pari Mohan, absolventă recentă a Universității din Washington cu o diplomă în geostiințe, a recalculat datele împreună cu Khuller, folosind o abordare diferită, dezvoltată de Steve Warren, profesor emerit de științe ale Pământului și spațiului și expert în analiza zăpezii și gheții. „Metodele sale au fost folosite cu succes pentru studierea zăpezii și gheții de pe Pământ timp de decenii. Așa că m-am gândit că ar fi interesant să adaptez aceste metode testate pe Pământ pentru Marte”, a declarat Khuller.
Structura de tip „sandviș cu înghețată” a calotei polare
Rezultatele sugerează că polul nord al planetei Marte este structurat precum un „sandviș cu înghețată”, cu straturi de gheață mai prăfoasă între straturi de gheață mai curată. În fiecare iarnă se formează un strat de brumă prăfoasă deasupra gheții, care dispare vara, dezvăluind gheață mai veche și mai curată.
„Analizând modul în care luminozitatea s-a schimbat în timp, am descoperit că iarna se formează o brumă mai prăfoasă. În vara marțiană aceasta dispare, expunând gheață mai curată și mai veche”, a explicat Khuller. Aceste straturi conțin informații esențiale despre clima planetei Marte de acum mii de ani, când se consideră că gheața s-a format din precipitații sub formă de zăpadă.
Marte se confruntă cu ere glaciare masive care au depus gheață la suprafață pe aproximativ o treime din planetă. Spre deosebire de Pământ, care este stabilizat de atracția gravitațională a Lunii, Marte, având doar doi sateliți mici, „oscilează puternic”, ceea ce determină aceste ere glaciare dramatice.
Gheața prăfoasă ca potențial habitat
Într-un studiu anterior, Khuller și colegii săi au sugerat că straturile de praf și gheață ar putea crea condiții favorabile vieții pe Marte. Straturile întunecate ar putea contribui la captarea luminii solare și la formarea unor buzunare de apă topită în interiorul gheții. Aceste buzunare, îmbogățite cu nutrienți din praf, ar putea găzdui bacterii și forme de viață primitive.
Buzunare similare de apă topită, puțin adânci și prăfoase, găsite în gheața de pe Pământ, sunt adesea pline de viață în timpul verii. Iarna, apa lichidă îngheață, iar microbii intră în stare latentă până în vara următoare. „Faptul că atât Marte, cât și Pământul au aceste straturi similare de gheață de apă și praf este interesant”, a spus Khuller. „De ce are o planetă viață și cealaltă nu?”
Deși descoperirea unor detalii despre climă reprezintă un pas înainte, răspunsul la această întrebare ar putea dura ani de zile. Khuller speră să extindă această cercetare prin aplicarea metodelor îmbunătățite și în alte regiuni ale planetei roșii.
