Fluturii folosesc iluzii optice pentru a-și păcăli prădătorii
Un nou studiu arată că modelele de pe aripile fluturilor și modul în care acestea își bat aripile în timpul zborului creează iluzii optice menite să inducă în eroare atacurile prădătorilor. Cercetarea, publicată în revista Nature și realizată de specialiști de la University of Exeter și University of Essex, oferă prima dovadă că zborul și modelul aripilor fluturilor acționează împreună pentru a produce indicii vizuale înșelătoare despre viteză și direcție.
Potrivit cercetătorilor, aceste iluzii perturbă percepția prădătorului asupra direcției și vitezei de deplasare, determinându-l să își direcționeze greșit atacul în momentul critic al capturii. Acest lucru ajută la explicarea unui mister vechi: deși fluturii au modele vizibile care îi fac ușor de observat, foarte puțini prădători sunt specializați în a-i prinde în zbor. Molii, spre deosebire de fluturi, sunt vânați de o gamă largă de prădători aerieni cu vedere bine dezvoltată.
„Dungile și petele de pe aripile multor fluturi interferează cu modul în care sistemele vizuale încearcă să ghicească direcția și viteza obiectelor în mișcare, amplificând indiciile false de mișcare și ascunzând direcția reală a fluturelui”, a explicat dr. George Hancock de la Center for Ecology and Conservation din cadrul University of Exeter, citat în comunicatul studiului.
Mecanismul de bază funcționează similar iluziei „stâlpului de frizerie”, în care dungile roșu-alb par să se deplaseze în sus deși stâlpul doar se rotește pe loc. Pe măsură ce fluturii își bat aripile, acestea se deformează, iar dungile își schimbă unghiul și direcția, ceea ce, combinat cu traiectorii de zbor imprevizibile, creează iluzii care pot face prădătorul să rateze complet ținta sau să lovească o parte mai puțin vulnerabilă a aripii.
Pentru a-și susține teoria, echipa de cercetători a combinat mai multe metode. Au filmat fluturi reali la peste 1.000 de cadre pe secundă pentru a surprinde comportamentul modelelor în zbor, așa cum ar fi percepute prin ochii unei păsări. Au analizat apoi modelele a aproximativ 400 de specii de fluturi europeni și au constatat că modelele generatoare de iluzii de mișcare sunt răspândite. Într-un alt experiment, 100 de voluntari au acționat ca „prădători”, încercând să prindă fluturi virtuali pe un ecran tactil. În final, cercetătorii au folosit o simulare pe computer pentru a „evolua” peste 50.000 de modele de aripi din puncte de plecare aleatorii, selectându-le pe cele care creau cea mai mare confuzie de mișcare. Modelele rezultate au convergit către forme foarte similare celor întâlnite în natură, ceea ce sugerează că această iluzie este o forță majoră care modelează evoluția aripilor fluturilor.
„Poate părea ciudat că un fluture evoluează să fie atât de vizibil, mai ales că foarte puține specii europene sunt toxice sau neplăcute la gust”, a declarat Hancock. „Dar studiul nostru dezvăluie varietatea largă de modele diferite pe care fluturii le pot folosi pentru a crea iluzii care le confundă prădătorii.”
Cercetătorii notează că fluturii și moliile sunt cunoscuți și pentru camuflajul folosit în repaus, dar mișcarea anulează camuflajul. Studiul arată cum, odată ce au decolat, fluturii foarte vizibili și-au dezvoltat culorile pentru o cu totul altă linie de apărare, menită să rezolve această problemă.
Descoperirea ar putea avea implicații dincolo de fluturi. „Dungile izbitoare ale zebrelor și șerpilor au fost mult timp suspectate că ar confunda percepția mișcării la prădători, dar dovezile solide au fost greu de obținut”, a spus dr. Jolyon Troscianko, tot de la University of Exeter. „Studiul nostru ne oferă o modalitate cu adevărat nouă de a analiza viziunea mișcării și credem că confuzia de mișcare este probabil mult mai răspândită în natură decât se credea anterior, de la bătăile din aripi ale păsărilor până la mișcările cozilor șopârlelor și peștilor. Deschide o direcție de cercetare fascinantă.”
