Descoperire arheologică majoră în Scoția: mănăstirea medievală de la Lios Mòr, confirmată prin săpături comunitare
Un proiect arheologic condus de comunitate a scos la iveală urmele unei mănăstiri din perioada medievală timpurie în Argyll, vestul Scoției. Cercetările identifică situl drept centrul ecleziastic de rang înalt al mănăstirii Lios Mòr, cunoscut anterior doar din referințe istorice și tradiții locale.
Biserica creștină a jucat un rol esențial în dezvoltarea nord-vestului Europei în perioada medievală timpurie (aproximativ 400–1000 d.Hr.), modelând viața religioasă și intelectuală, precum și puterile politice care s-au consolidat după căderea Imperiului Roman. Acest lucru a fost valabil și în Scoția, unde biserici precum Iona — unul dintre cele mai vechi centre religioase creștine din Europa de Vest — au condus o expansiune a monahismului în regatul de limbă gaelică Dál Riata, care cuprindea Argyll, cea mai mare parte a Hebridelor și chiar o parte din comitatul Antrim din Irlanda de Nord.
Una dintre aceste biserici a fost mănăstirea Lios Mòr (Lismore), situată pe insula Lismore din Argyll. „Lismore, întemeiată de Sfântul Mo Luóc în secolul al VI-lea, era cunoscută din înregistrări istorice, dovezi toponimice și tradiție locală, dar existau foarte puține dovezi arheologice care să confirme caracterul, amploarea sau semnificația sa”, explică dr. Clare Ellis de la Argyll Archaeology, care a condus săpăturile.
Situația s-a schimbat când Lismore Historical Society a lansat o investigație a catedralei din secolul al XIII-lea de pe insulă. „Cercetarea a urmărit să determine dacă locul catedralei medievale târzii de la Lismore a fost și amplasamentul mănăstirii timpurii a lui Mo Luóc și să evalueze amploarea, natura și statutul așezării”, spune Ellis. Rezultatele au fost publicate în revista Antiquity.
Săpăturile și prospecțiunile geofizice au scos la iveală cimitire extinse, zone de meșteșuguri de rang înalt, clădiri timpurii și dovezi rare ale prelucrării metalelor prețioase, demonstrând că Lismore a fost mult mai mult decât o mică biserică insulară. Aceste descoperiri sugerează că insula a fost locul unei mănăstiri medieval-timpurii cu o avere și o influență considerabile.
„Timp de secole, mănăstirea timpurie de la Lismore a fost cunoscută în principal din documente scrise și tradiție locală. Acum putem vedea că a fost un centru înfloritor de cult, meșteșug și învățare, a cărui importanță ar fi putut rivaliza cu unele dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Marea Britanie medievală timpurie”, explică Gordon Noble, profesor la Universitatea din Aberdeen și coautor al cercetării.
Descoperirile arată că Lismore a găzduit o comunitate monahală înfloritoare, comparabilă cu unele dintre cele mai importante situri monahale din Marea Britanie și Irlanda. Ele contribuie semnificativ la înțelegerea centrelor creștine medieval-timpurii și subliniază importanța colaborării dintre arheologi și comunitățile locale în studierea patrimoniului comun.
„Descoperirile de la Lismore demonstrează valoarea arheologiei conduse de comunitate în avansarea cercetării academice”, concluzionează Bob Hay, fost locuitor al insulei care a organizat finanțarea și voluntarii. „Voluntarii locali și Lismore Historical Society au jucat un rol central în investigarea sitului, ajutând la descoperirea dovezilor care au schimbat fundamental înțelegerea unuia dintre cele mai importante centre creștine timpurii din Scoția.”
