Pădurile de altitudine din Elveția, slăbite de secetele frecvente
Pădurile elvețiene au ajuns la un punct critic din cauza încălzirii globale, unde secetele de vară depășesc capacitatea copacilor de a rezista. Situația este îngrijorătoare pentru locuitorii din văi, deoarece pădurile reprezintă prima linie de apărare împotriva avalanșelor, căderilor de stânci, alunecărilor de teren și inundațiilor, arată un studiu publicat în Frontiers in Forests and Global Change.
„Arătăm că nu mai este valabil, așa cum era până recent, faptul că arborii care cresc la cele mai mari altitudini sunt în mare măsură protejați de cele mai grave efecte ale secetelor de vară”, a declarat dr. Estelle Noyer, cercetătoare la Universitatea de Științe Aplicate din Berna și prima autoare a studiului. „Chiar și la altitudinea de 2.200 de metri, numărul de arbori pe parcelă este redus din cauza declinului sau morții arborilor mari și dominanți. Aceasta cauzează un declin progresiv al acestor păduri prețioase care protejează împotriva hazardelor naturale.”
Evoluția stresului hidric la diferite altitudini
Chiar înainte de manifestarea schimbărilor climatice, pădurile erau vulnerabile la seceta de vară. Istoric, pădurile din etajele de vegetație joase, precum zona colinară, între 282 și 1.184 de metri altitudine, și zona montană, între 600 și 1.648 de metri, erau cele mai predispuse. Temperaturile reci și stratul de zăpadă persistent mențineau solurile umede și limitau nevoia de apă a arborilor în etajul subalpin, între 1.235 și 2.219 metri. Se considera că temperaturile mai ridicate din cauza încălzirii globale le ofereau arborilor subalpini un impuls net de creștere, ajutându-i să se refacă mai repede.
În ultimele decenii, însă, încălzirea rapidă de la altitudini intermediare și mari a făcut arborii „mai însetați”. Totodată, scăderea precipitațiilor și retragerea ghețarilor au redus alimentarea cu apă a solurilor, făcând secetele mai frecvente.
Analiza datelor din inventarul forestier național
Cercetătorii au analizat înregistrări colectate între 1983 și 2022 de inventarul forestier național elvețian, care cuprinde toate arboretele dintr-o rețea națională. Silvicultorii au măsurat regulat diametrul la înălțimea pieptului pentru toți arborii din sute de parcele reprezentative de 200 de metri pătrați. Echipa s-a concentrat exclusiv pe arboretele de protecție din zonele care nu fuseseră afectate de incendii sau supuse intervențiilor precum tăierile selective. Pentru fiecare dintre cele cinci perioade de timp din cadrul inventarului, au fost analizate între 891 și 1.543 de arborete la altitudini cuprinse între 282 și 2.219 metri.
Rezultatele studiului
Rezultatele au arătat că procentul arboretelor în declin a crescut în timp în fiecare etaj, dar mai ales la altitudini joase. Cea mai puternică scădere a fost în zona colinară, unde ponderea arboretelor de protecție clasificate ca „în declin” a crescut de la 11,1% în 1983 la 30,4% până în 2022. În zona montană inferioară, aceasta a crescut de la 17,4% la 21,4%, dar a rămas aproximativ constantă la circa 10,8% în zona montană superioară. În etajele cele mai înalte, subalpin inferior, între 1.208 și 1.897 de metri, și subalpin superior, între 1.752 și 2.219 metri, procentul arboretelor în declin a scăzut la cele mai mici valori, între 10,3% și 15,3%, de la mijlocul anilor 1990 până la începutul anilor 2000, înainte de a crește brusc la 18,8% în anii de după.
Densitatea arborilor a scăzut în toate etajele de-a lungul timpului. Așa cum era de așteptat, arboretele în declin au prezentat de obicei cei mai ridicați indici de secetă și cea mai puternică scădere a suprafeței bazale a arborilor, indicând un stres hidric mai sever și o acoperire forestieră în scădere. Legătura istorică puternică dintre altitudinea mai mare și un stres hidric mai puțin sever nu a mai fost vizibilă după 2017.
Concluzii și perspective
Autorii au concluzionat că structura arboretelor din pădurile de protecție elvețiene s-a modificat de-a lungul timpului, pe măsură ce secetele au ucis selectiv cei mai mari și mai vulnerabili arbori, chiar și la cele mai mari altitudini. Prin urmare, arboretele actuale par să conțină mai multe specii de arbori rezistente și clase de dimensiune, deși pot fi slăbite atunci când secetele se succed rapid, așa cum se întâmplă din ce în ce mai des.
Cercetătorii consideră că este nevoie urgentă de strategii forestiere adaptive, nu doar în Elveția, ci în toate lanțurile muntoase europene. „Întrebările deschise critice se concentrează pe cât de rapid se va schimba compoziția speciilor forestiere și cum pot silvicultorii să facă pădurile mai rezistente prin promovarea arboretelor multistratificate și diverse. Studiul nostru de urmărire în curs ar trebui să ofere date spațiale acționabile pentru a ajuta silvicultorii să realizeze acest lucru”, a spus Noyer.
