Pajiștile din Yosemite pot fi restaurate, dar procesul va dura zeci de ani
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Colorado coordonează un efort de restaurare a pajiștilor emblematice din Parcul Național Yosemite, prin reintroducerea plantelor native care acopereau cândva acest peisaj. Rezultatele studiului au fost publicate în Journal of Geophysical Research: Biogeosciences.
Pășunatul excesiv cu oi din secolul al XIX-lea în zona Tuolumne Meadows a epuizat plantele native de pajiște umedă și a degradat calitatea solului, punând în pericol un ecosistem esențial pentru fauna sălbatică din Yosemite și amenințând peisajele montane prețuite de vizitatori. Fără vegetație cu rădăcini adânci care să mențină sănătatea și umiditatea solului, pajiștile eliberează carbon, iar recuperarea devine tot mai puțin probabilă pe măsură ce solul își pierde capacitatea de reținere a apei și se usucă.
Plantarea a 40.000 de puieți de rogoz
Pentru a preveni declinul continuu al ecosistemului, oamenii de știință au plantat 40.000 de puieți de rogoz nativ în pajiști și au monitorizat recuperarea. După trei ani, au constatat că rogozul îmbunătățea lent sănătatea solului prin creșterea materiei organice, dar pajiștea pierdea în continuare carbon în ansamblu, prin descompunerea continuă a materiei organice din sol.
Aceste rezultate indică faptul că recuperarea va fi lentă, însă restabilirea unei plante care domina istoric peisajul va ajuta la prevenirea degradării suplimentare a ecosistemului.
„Multe ecosisteme nu se recuperează natural după o perturbare severă, iar un loc poate părea verde, dar să fie sever degradat și să necesite restaurare”, a declarat autorul principal David Cooper, cercetător senior emerit în Departamentul de Silvicultură și Administrare a Pășunilor din cadrul Universității de Stat din Colorado. „Considerăm că abordarea noastră de a planta specia care a fost și ar trebui să fie vegetația dominantă reprezintă calea de urmat.”
Cooper a adăugat că ar putea fi nevoie de 25–50 de ani pentru a repara daunele produse de-a lungul a aproximativ 150 de ani. „Cred că pajiștea poate fi restaurată, dar aceste lucruri necesită timp”, a spus el.
Peste 20% din solul superficial rămâne expus
De la mijlocul anilor 1800 până la ani după înființarea parcului național în 1890, animalele domestice – în principal oile – au păscut rogozul cu rădăcini adânci, care fixează carbonul, într-o asemenea măsură încât plantele nu s-au regenerat singure mai bine de un secol după încetarea pășunatului. Plantele cu rădăcini superficiale au înlocuit rogozul nativ, iar solul rămas gol sau lipsit de biomasă din plante cu rădăcini adânci s-a uscat. Peste 20% din stratul superior de sol al pajiștilor rămâne expus.
