Încălzirea antropică reorganizează circulația atmosferică din Atlanticul de Nord
Vremea din Atlanticul de Nord afectează sute de milioane de oameni, de la furtunile de iarnă europene la episoadele de frig din estul Americii de Nord. Aceste impacturi sunt modelate de tipare de circulație atmosferică la scară largă, numite regimuri atmosferice. Cel mai influent este Oscilația Atlanticului de Nord (NAO), un balansoar al presiunii între Atlanticul subtropical și Islanda, care guvernează vânturile, traiectoriile furtunilor și temperaturile regionale.
O întrebare a rămas deschisă zeci de ani: cum afectează schimbările climatice de origine antropică aceste regimuri și variabilitatea lor? Un studiu publicat în Communications Earth & Environment a încercat să răspundă.
Problema dificilă este separarea schimbărilor cauzate de om de variabilitatea internă. Circulația atmosferică fluctuează natural pe perioade de la săptămâni la decenii. Studiile anterioare foloseau simulări unice sau înregistrări scurte, care estompează semnalul. Cercetarea a folosit 100 de simulări din Community Earth System Model Large Ensemble (CESM2-LE), fiecare cu aceeași forțare externă, dar condiții inițiale diferite, permițând separarea răspunsului forțat de variabilitatea internă.
Prin detectarea statistică a punctelor de schimbare, semnalul a devenit clar în jurul anului 1995 în circulația din mijlocul troposferei, motiv pentru care analiza a fost împărțită în perioadele pre-1995 și post-1995.
Rezultatul central: numărul regimurilor rămâne același, dar organizarea lor spațială se modifică. Centrele de presiune se deplasează spre nord, circulația se intensifică în unele regimuri, iar echilibrul dintre tipare se schimbă. Când răspunsul forțat este eliminat, numărul regimurilor scade după 1995, iar un regim dominant devine mai persistent, indicând că încălzirea antropică suprimă o parte din variabilitatea naturală.
NAO înregistrează o deplasare subtilă spre faze pozitive în cea mai mare parte a secolului XXI, asociată cu vânturi vestice mai puternice, ierni mai blânde în nordul Europei și condiții mai umede în unele regiuni, în timp ce variabilitatea sa scade. Spre sfârșitul secolului, tendința se inversează parțial, nu prin evenimente negative puternice, ci prin faze negative de amplitudine mică mai frecvente. Aceste schimbări sunt legate de curentul jet din mijlocul troposferei, întărit în regimurile NAO pozitive și slăbit în cele negative.
Modificările influențează traiectoriile furtunilor de iarnă, extremele de temperatură, precipitațiile, potențialul energetic eolian și riscurile pentru ecosisteme și infrastructură. Viitoarea variabilitate climatică din Atlanticul de Nord nu va fi doar „mai caldă”, ci caracterizată de tipare reorganizate, tranziții modificate și variabilitate naturală atenuată, cu implicații pentru predicția sezonieră și planificarea adaptării în Europa, estul Americii de Nord și Arctica.
Studiul s-a concentrat pe un singur model climatic și un scenariu cu emisii ridicate. Un pas următor este verificarea unor reorganizări similare în mai multe modele și scenarii de emisii.
