Râsul, oftatul și țipetele dezvăluie reguli sociale nescrise din viața de zi cu zi
Pe lângă cuvinte, oamenii folosesc numeroase instrumente nonverbale pentru a-și exprima sentimentele. Chicotim, oftăm sau icnim pentru a comunica fără să rostim un cuvânt. Ceea ce i-a uimit pe cercetători este că rareori ne oprim să ne gândim cum știm ce sunet se potrivește în fiecare situație. Oare reguli sociale nescrise ghidează aceste sunete cotidiene?
Un studiu recent realizat în Țările de Jos a analizat când și unde este acceptabil social să exprimi sunete nonverbale precum râsul, oftatul, icnitul, țipătul sau geamătul. În loc să aducă participanții într-un laborator sau să le ceară să-și imagineze situații ipotetice, autorul le-a urmărit experiențele pe măsură ce se desfășurau în viața reală. Timp de șapte zile, participanții au folosit telefoanele inteligente pentru a raporta interacțiuni în timp real, captând sunetele pe măsură ce se produceau.
Râsul și oftatul au fost cele mai bine primite sunete, obținând cea mai mare acceptare în toate situațiile. Țipetele și sunetele de vomă au atras cea mai puternică dezaprobare și au fost evaluate ca fiind cele mai puțin acceptabile. Contează și locul unde sunt produse sunetele. Vocalizările au fost mult mai acceptabile acasă sau în medii sociale precum barurile și petrecerile decât la muncă, la școală sau în locuri publice precum biblioteci și magazine. Rezultatele sunt publicate în Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences.
Psihologii numesc aceste coduri sociale nescrise „reguli de afișare”. Suntem în general mai expresivi în spațiile personale, cu prietenii și familia, dar mai reținuți în public și în medii formale. Autorul notează că cercetările anterioare au explorat în mare parte aceste comportamente prin situații ipotetice, cerând oamenilor să-și imagineze cum ar reacționa, în loc să examineze ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Studiile au avut tendința să grupeze situațiile în categorii largi, precum privat și public, lăsând la o parte influențele mai fine.
Vocalizările oferă o fereastră unică pentru studierea regulilor de afișare. Spre deosebire de expresiile faciale subtile, care pot fi greu de surprins sau interpretat, sunetele vocale nonverbale sunt ușor de observat în momentele cotidiene, ceea ce le face potrivite pentru acest studiu.
Autorul a folosit o tehnică de urmărire în timp real numită metoda eșantionării experienței (ESM) pentru a capta regulile sociale cotidiene pe măsură ce se manifestau. Studiul a urmărit 142 de participanți cu vârste între 18 și 53 de ani timp de șapte zile consecutive, trimițând fiecărei persoane trei mesaje SMS pe zi, la momente aleatorii din orele de veghe. Fiecare mesaj ducea la un scurt chestionar de cinci minute despre mediul înconjurător sau despre ceva ce se întâmplase în ultimele 30 de minute. Până la final, autorul a strâns 2.670 de răspunsuri utilizabile, cu 3.821 de vocalizări nonverbale documentate. Alături de sunete, participanții au notat unde se aflau, cine era în jurul lor și atmosfera psihologică, evaluând cât de acceptabil social era sunetul în acel context, pe o scală de la 1 la 9.
Dintre cele 10 vocalizări nonverbale studiate, râsul a condus clasamentul cu 7,55 pe o scală de nouă puncte, urmat de oftat cu 6,69 și icnit cu 6,63. Gemetele, geamătele și mormăielile au depășit 6 pe scala de acceptabilitate. Cele care au atras cea mai puternică dezaprobare au fost mârâiturile, plânsul, țipetele și sunetele de vomă.
Aceste sunete au fost evaluate foarte diferit în funcție de context. Râsul a fost cel mai bine cotat în situații sociale pozitive și pline de viață, dar puternic restricționat în medii formale sau marcate de diferențe de putere. Țipetele nu au fost întotdeauna dezaprobate; dimpotrivă, erau mai acceptabile în contexte energice și pozitive. Ofatul s-a remarcat ca fiind considerat potrivit doar atunci când persoana era singură. Vocalizările au fost evaluate semnificativ mai adecvate acasă și în medii sociale precum barurile sau petrecerile decât la muncă ori în locuri publice precum magazinele sau bibliotecile. Aceste sunete au fost mai puțin binevenite în medii formale, mai ales când exista o diferență clară de putere între persoane, dar au devenit mai acceptabile în contexte sociale pozitive și relaxate.
Aceste descoperiri dezvăluie principiile situaționale din spatele regulilor cotidiene de exprimare vocală. Studii viitoare ar putea explora dacă oamenii urmează efectiv normele pe care le raportează.
