Studiu lingvistic: Vocea Madonnei sfidează așteptările legate de vârstă
O analiză acustică a vocii Madonnei, realizată de cercetători de la Universitatea Aarhus și Universitatea din Copenhaga, arată că evoluția vocii artistei nu urmează tiparele tipice îmbătrânirii vocale feminine. Studiul, publicat în Nordic Journal of English Studies, a examinat înălțimea tonalității și pronunția vocalelor în interviuri care acoperă patru decenii, din anii 1980 până în 2021.
În mod obișnuit, vocea femeilor tinde să devină mai gravă după menopauză, parțial din cauza umflării corzilor vocale și pierderii elasticității mușchilor din jur. Cercetătorii au observat o scădere a tonalității în jurul anului 2013, când Madonna avea 55 de ani, ceea ce corespunde aproximativ perioadei menopauzei. Totuși, în anii imediat următori, vocea sa a devenit din nou mai înaltă.
Anna Bothe Jespersen, lingvist la Universitatea din Copenhaga, explică faptul că vocea Madonnei pare mai tânără decât vârsta sa reală. Tonalitatea nu respectă tiparele așteptate pentru o femeie de peste 60 de ani, iar pronunția unor vocale nu se potrivește nici cu modelele specifice generației sale, nici cu cele ale regiunilor în care a trăit. Cercetătoarea susține că aceasta ar putea fi o strategie deliberată, prin care vocea susține imaginea unei artiste tinere, atractive și orientate global.
De-a lungul celor patru decenii analizate, estimarea vârstei Madonnei doar pe baza vocii s-a dovedit extrem de dificilă. Unele dintre cele mai grave valori ale tonalității au fost înregistrate în anii 1980, când artista era tânără, în timp ce vocea sa a devenit în general mai înaltă începând cu sfârșitul anilor 1990. Cercetătorii concluzionează că Madonna a lucrat probabil activ pentru a-și modifica aspecte ale vocii și a menține o imagine vocală tânără pe măsură ce a îmbătrânit.
Nici pronunția vocalelor nu a putut fi încadrată ușor. Analiza cuvintelor care conțin vocalele din trap, dress, kit, lot și thought a arătat că pronunția Madonnei nu urmează schimbările tipice nici pentru generația sa, nici pentru regiunile în care a locuit, precum Michigan sau New York. Practic, este aproape imposibil de identificat o origine geografică pe baza pronunției sale.
În plus, spațiul vocal al artistei s-a extins în timp. Madonna produce mai multe sunete vocalice mai în fața cavității bucale și cu o distincție mai mare între categoriile de vocale. Cercetările lingvistice sugerează că acest tip de pronunție clară, cu vocale anterioare, este asociat cu tinerețea, atractivitatea și sex-appeal-ul — calități pe care artista le-ar fi putut proiecta nu doar vizual, ci și prin vorbire.
Studiul reflectă și o schimbare culturală mai largă în modul în care este înțeleasă îmbătrânirea. Tot mai mult, aceasta este văzută nu doar ca un proces biologic, ci ca ceva ce indivizii pot modela activ. Madonna este considerată un caz deosebit de interesant, deoarece a contestat în mod constant așteptările legate de modul în care femeile ar trebui să se comporte și să se prezinte pe măsură ce îmbătrânesc.
