O fermieră italiană de orez face față secetei prin biodiversitate
În câmpia Vercelli, între Milano și Torino, fermierul Alice Cerutti a transformat o parte din terenul familiei sale într-un refugiu pentru biodiversitate, în timp ce continuă să cultive orez. Ferma Cascina Oschiena datează din secolul al XVI-lea, când pământul era lucrat de călugări benedictini, care au transformat o zonă de mlaștini în orezării.
Cerutti, în vârstă de 43 de ani, a preluat conducerea fermei familiei în 2012 și a renaturat aproximativ o treime din cele 110 hectare ale proprietății, inclusiv 25 de hectare transformate în zone umede. Aici trăiesc acum păsări și insecte rare.
„Am plantat peste 10.000 de plante native, precum stejari, arini, frasini și carpeni. Este uimitor să vezi cât de repede răspunde natura”, a declarat Cerutti. Ea a adăugat că, de la plantarea primilor copaci, a observat o creștere spectaculoasă a numărului de fluturi, libelule și a biodiversității în general.
În câmpurile din jurul pădurii, Cerutti cultivă orez roșu și negru, alături de soiuri istorice precum Carnaroli Classico și Arborio Classico, considerate mai rezistente și care produc recolte mai mici, dar de calitate superioară față de soiurile moderne.
Italia este cel mai mare producător de orez din Europa, dar sectorul se confruntă cu o criză cauzată de importurile asiatice, creșterea costurilor de producție și secetele tot mai frecvente și intense, determinate de schimbările climatice. Organizația agricolă Coldiretti estimează că aproximativ 25% din producția de orez ar putea fi pierdută anul acesta din cauza căldurii.
Cerutti susține că soiul său Carnaroli Classico a fost cultivat fără „nici măcar un gram de îngrășământ chimic”, folosind îngrășăminte verzi și culturi de leguminoase. De asemenea, aproximativ 1.200 de oi sunt aduse să pască între recoltele de orez, lăsând în urmă materie organică ce îmbogățește solul în mod natural.
Agronomul Giovanni Molina a explicat că inundarea orezăriilor joacă un rol vital în reîncărcarea acviferului, care stochează apa ca un burete subteran. El a avertizat că cultivarea orezului prin însămânțare uscată, care se răspândește în zona de cultură a orezului din Italia, transformă una dintre cele mai fertile câmpii ale Europei într-un deșert.
Cerutti a recunoscut că și producția sa a avut de suferit din cauza căldurii, dar a subliniat că soiurile istorice rezistă mai bine la secetă și la temperaturi extreme, în special Carnaroli Classico, care are mustăți subțiri despre care se crede că îl protejează de căldură și frig.
Fermierul a menționat că numărul păsărilor migratoare din zona de cultură a orezului a scăzut cu 80% în ultimii 15 ani, dar în zonele umede ale fermei sale a fost observată acum sitarul cu coadă neagră, singurul loc de cuibărit înregistrat în Italia.
Ferma sa, certificată de UE ca zonă protejată, găzduiește școli și academicieni și oferă cazare pentru oaspeți, pentru a compensa veniturile pierdute din orezăriile sacrificate. Cerutti a mărturisit că majoritatea colegilor fermieri „cred că sunt nebună”, dar revigorarea pământului „ne umple de bucurie”.
