Recuperarea după dezastre în Australia scoate la iveală lacune în locuire și indică trei priorități
Australia se pregătește pentru un sezon de incendii de vegetație posibil extrem, pe fondul intensificării fenomenului El Niño, iar amintirea dezastrelor recente rămâne dureroasă pentru mulți locuitori. Incendiile din Black Summer 2019–2020 au distrus peste 3.000 de locuințe, iar inundațiile majore din 2022 au afectat sute de comunități din mai multe state, devenind cel mai costisitor eveniment asiguratoriu din istoria Australiei.
Deși prevenția ocupă un loc central în gestionarea dezastrelor, mii de persoane au rămas fără adăpost și au avut nevoie urgentă de locuințe în timp ce își reconstruiau casele și viețile. Cercetările privind recuperarea după aceste evenimente au evidențiat trei lecții care cer regândirea abordării actuale înainte de următorul dezastru.
Prima concluzie: satele temporare de locuințe de mari dimensiuni, cu infrastructura aferentă, ar trebui evitate. Deși poartă numele de „temporare”, astfel de soluții sunt rareori livrate rapid și nu sunt deloc temporare. Procurarea locuințelor, pregătirea terenurilor și construcția pot dura luni, iar problemele sunt amânate. Astfel de sate nu au fost o caracteristică majoră a recuperării după Black Summer, când au fost livrate module individuale pe proprietățile victimelor. În schimb, după inundațiile din 2022 au apărut 11 sate temporare, costisitoare. Anunțul unor locuințe temporare de calitate sună bine politic după un dezastru, dar când interesul media scade, oamenii rămân în incertitudine: ce se întâmplă când expiră termenul scurt de utilizare? Ce se întâmplă cu locuințele când consiliile locale vor înapoi terenul?
Dacă satele temporare sunt excluse, ce ar trebui să se întâmple imediat după pierderea locuințelor? Mulți oameni merg să locuiască la familie și prieteni, iar cei care își permit se mută în cazare temporară. Pentru ceilalți, este nevoie ca locuri de cazare temporară sigure și bine dotate să fie identificate în avans și pregătite imediat după dezastru. O opțiune este reutilizarea parcurilor existente pentru rulote și vacanțe. Se poate lua în calcul și folosirea unor module relativ ieftine sau șoproanelor retroadaptate, mai ales acolo unde pot folosi infrastructura existentă și permit oamenilor să rămână pe propriul teren în timp ce reconstruiesc.
A doua lecție evidențiază importanța prioritizării recuperării centrate pe comunitate. O parte a acestei abordări constă în sprijinul coordonat din partea organizațiilor de asistență. Centrele de recuperare ale Autorității de Reconstrucție din New South Wales, de exemplu, urmăresc să reunească serviciile pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să navigheze singuri printre multiple organizații. De asemenea, trebuie recunoscut rolul central al organizațiilor comunitare locale și asigurat sprijinul și resursele necesare. Consiliile locale sunt adesea așteptate să preia o parte semnificativă din povara recuperării, dar cu resurse limitate. Guvernele statale și federale trebuie să sprijine mai serios acest aspect și să garanteze că administrația locală are capacitatea, finanțarea și autoritatea de a-și juca rolul eficient.
A treia lecție: comunitățile nu sunt deloc omogene. Proporția dintre chiriași și proprietari este o astfel de diferență. Proprietarii afectați cu polițe de asigurare au nevoie de sprijin rapid din partea asigurătorilor. Costul asigurării crește însă vertiginos — sau, pentru unii, devine indisponibil —, iar guvernul trebuie să colaboreze cu asigurătorii pentru a aborda această problemă tot mai acută. Mulți alții închiriază locuințe, ceea ce adaugă proprietarii la complexitatea recuperării. Asistența financiară directă este o modalitate de a le oferi chiriașilor puterea de a acționa în recuperare, la fel cum se întâmplă și în cazul proprietarilor. Dovezile globale că granturile în numerar după dezastre sunt utile, eficiente și eficace sunt covârșitoare.
Toate acestea pot părea relativ simple pe hârtie. Realitatea este că după un dezastru recuperarea necesită timp, iar traumele, destrămarea familiei și pierderile complică ecuația. Recuperarea locuințelor trebuie să țină cont de aceste realități. Sprijinul ar trebui să fie flexibil, susținut și adaptabil, mai degrabă decât dictat prin soluții de sus în jos, fără consultare reală, așa cum se întâmplă prea des.
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, marcată anual pe 13 octombrie, promovează conștientizarea, reducerea și pregătirea pentru dezastre. Tema din acest an se concentrează pe reziliența în locuință. În Australia, pe măsură ce frecvența și amploarea dezastrelor cresc, este nevoie să tratăm planificarea recuperării la fel de serios precum pregătirea pentru urgența imediată. Dacă dorim să „reconstruim mai bine”, „mai bine” înseamnă să învățăm din dezastrul anterior, să luăm în serios pregătirea și să plasăm comunitățile afectate în centrul tuturor deciziilor.
