Markerii epigenetici, asociați cu răspunsul la psihoterapie în tulburarea obsesiv-compulsivă
Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) este o afecțiune de sănătate mintală caracterizată prin gânduri recurente, nedorite, și comportamente repetitive care pot interfera sever cu viața de zi cu zi. Psihoterapia bazată pe expunere este una dintre cele mai eficiente forme de tratament, însă mecanismele biologice care stau la baza răspunsului la tratament rămân slab înțelese.
Pentru a investiga acest aspect, cercetători de la Universitatea din Bergen au studiat metilarea ADN-ului, un mecanism epigenetic prin care grupuri chimice mici se atașează de ADN și pot influența activitatea genelor fără a modifica codul genetic. Echipa a analizat probe de salivă de la aproximativ 900 de persoane cu OCD care au urmat o formă intensivă de psihoterapie bazată pe expunere, cunoscută drept tratamentul Bergen de 4 zile, în opt clinici din Norvegia. Probele au fost colectate înainte de tratament, imediat după acesta și la trei luni de la finalizare. Rezultatele au fost publicate în revista Neuropsychopharmacology.
Studiul a identificat mai multe regiuni ale ADN-ului în care metilarea a fost asociată cu răspunsul la tratament. Unele diferențe în metilarea ADN-ului erau deja prezente înainte de tratament sau au rămas stabile în timp. Multe dintre acestea au arătat influențe genetice puternice, ceea ce sugerează că ar putea reflecta caracteristici biologice relativ stabile, asociate cu răspunsul la tratament.
De asemenea, modificările metilării ADN-ului survenite în timp au fost asociate cu rezultatele tratamentului. Spre deosebire de modelele mai stabile, aceste modificări nu au prezentat influențe genetice detectabile, dar au fost asociate și cu alți factori clinici, precum utilizarea de medicamente.
Diferențele identificate în metilarea ADN-ului au fost localizate în interiorul sau în apropierea unor gene implicate în procese biologice precum plasticitatea cerebrală, răspunsul la stres, funcția imunitară, reglarea genelor și producția de energie la nivel celular.
Constatările evidențiază potențialul markerilor epigenetici de a ajuta la predicția răspunsului individual la psihoterapie, ceea ce ar putea contribui, în cele din urmă, la un tratament mai personalizat pentru OCD. Totuși, asocierile observate nu stabilesc relații cauzale, iar cercetări suplimentare sunt necesare pentru a determina dacă acești markeri pot prezice în mod fiabil rezultatele tratamentului în practica clinică.
