Activitățile umane amenință biodiversitatea în pădurile de kelp din Patagonia, considerate printre cele mai izolate ecosisteme marine
O echipă internațională de cercetători a realizat primul recensământ al pădurilor de kelp din nordul Patagoniei după mai bine de 50 de ani, iar rezultatele arată schimbări dramatice într-unul dintre cele mai izolate ecosisteme marine ale planetei, potrivit unui studiu publicat în Regional Environmental Change.
Cercetarea a fost coordonată de Albert Pessarrodona, de la Oceans Institute și Școala de Științe Biologice din cadrul Universității din Australia de Vest, alături de cercetători internaționali. Echipa a investigat starea actuală a vastelor păduri de kelp gigantic din nordul Patagoniei, despre care se credea până de curând că sunt stabile datorită izolării și depărtării lor.
„Pădurile de kelp gigantic sunt locuri esențiale de reproducere pentru biodiversitatea marină, oferind hrană și adăpost și jucând un rol cheie în ciclul carbonului din ocean”, a declarat Pessarrodona. „Pădurile de kelp gigantic din Patagonia sunt printre cele mai întinse de pe planetă și, până de curând, se considera în mare măsură că sunt stabile datorită izolării și depărtării lor.”
Echipa desfășoară un „Megatransept” pe o distanță de peste 1.200 de kilometri de-a lungul coastei Patagoniei, de la Golful Corcovado până la Capul Horn, pentru a studia biodiversitatea pădurilor de kelp și potențialul lor de sechestrare a carbonului. Cercetătorii au identificat mai multe amenințări la adresa acestor păduri, printre care anemona invazivă Metridium senile, care acoperă acum până la 88% din fundul mării în fiordurile adăpostite, și proliferarea algei verzi Ulva spp.
„Această anemonă invazivă acoperă acum substraturile dure în multe locații — de la fundul mării până la animale și chiar plante”, a explicat Pessarrodona. „A apărut pentru prima dată în Patagonia chiliană în 2005 și s-a extins ulterior în numeroase locații, probabil în detrimentul filtrelor autohtone.”
O altă specie care a suferit schimbări dramatice este ariciul de mare roșu (Loxechinus albus), a cărui abundență a scăzut cu 59% până la 90% după înființarea celei mai mari pescării de arici de mare din lume. Ariciul de mare pitic (Pseudechinus magellanicus), istoric foarte abundent, a dispărut complet din apele puțin adânci.
„Aceste descoperiri arată că există acum foarte puține locuri în ocean neatinse de activitatea umană și chiar unele dintre cele mai izolate ecosisteme marine ale planetei prezintă semne clare ale influenței umane”, a concluzionat Pessarrodona.
