Garanțiile financiare oferite de freelanceri nu îi ajută să obțină mai multe contracte
Un nou studiu arată că noile mecanisme menite să îi evidențieze pe lucrătorii online din economia gig pot avea efectul opus celui scontat. Cercetarea, publicată în revista Information Systems Research, a analizat date anonimizate colectate de pe o platformă de mari dimensiuni care pune în legătură angajatori și freelanceri, pentru a vedea ce se întâmplă atunci când platforma introduce un nou instrument menit să transmită încredere.
Potrivit cercetătorilor, teoria semnalelor explică modul în care părțile implicate în angajare încearcă să reducă decalajul de informații. În acest context, evaluările, recenziile, certificările, istoricul de lucru și insignele acordate de platforme funcționează ca semnale care îi ajută pe angajatori să își formeze o părere înainte de a încadra pe cineva. Problema apare însă atunci când platformele introduc semnale noi care nu au fost testate, iar efectul lor poate deveni imprevizibil sau chiar dăunător pentru cei care aleg să le folosească.
Ce s-a întâmplat când platforma a introdus garanția financiară
Platforma analizată a introdus o funcție care le permitea freelancerilor să atașeze o garanție financiară ofertelor lor. În teorie, garanția reprezenta modul lucrătorului de a spune că are suficientă încredere în munca sa încât este dispus să riște o parte din propriii bani. Platforma sugera un depozit egal cu 10% din valoarea ofertei. Dacă lucrătorul nu era angajat sau dacă jobul era finalizat cu succes, banii erau returnați. În schimb, dacă lucrătorul era angajat și nu finaliza satisfăcător sarcina, suma era pierdută și donată unei organizații caritabile, fără a ajunge la angajator.
Această diferență este importantă, notează cercetătorii, pentru că garanția nu era una clasică de returnare a banilor, care să îl protejeze direct pe cumpărător. Din perspectiva angajatorului, garanția nu elimina de fapt riscul de a angaja persoana nepotrivită. Deși platforma intenționa ca garanția să îi ajute pe lucrători să se remarce, efectul a fost contrar: angajatorii au fost mai puțin dispuși să îi angajeze pe cei care o foloseau. Rezultatele ulterioare au sugerat că scepticismul angajatorilor nu era nejustificat: lucrătorii care au apelat la garanție au primit evaluări mai mici, au fost reangajați mai rar și au avut nevoie de mai mult timp pentru a-și finaliza lucrările.
De ce au reacționat negativ angajatorii
Explicația simplă, spun autorii, este că angajatorii s-au întrebat de ce un lucrător are nevoie de acest semnal suplimentar. Pe piețele de muncă online, lucrătorii puternici au de obicei deja evaluări bune, recenzii solide și un istoric de lucrări finalizate și s-ar putea să nu aibă nevoie de o dovadă suplimentară. În schimb, lucrătorii cu un istoric mai slab sau mai puțin consolidat ar putea avea mai multe motive să folosească o garanție pentru a fi observați.
Prin urmare, angajatorii ar fi putut interpreta garanția într-un mod foarte diferit de intenția platformei. În loc să gândească „acest lucrător este sigur pe el”, ei ar fi putut gândi „acest lucrător încearcă neobișnuit de mult să mă convingă”. Într-o piață aglomerată, acest lucru poate semăna mai puțin cu încrederea și mai mult cu un semnal de alarmă.
Ce înseamnă aceste concluzii pentru freelanceri, angajatori și platforme
Pentru cei care caută de lucru, principala lecție este că mai multe dovezi nu creează întotdeauna mai multă încredere. Într-o piață competitivă este tentant să folosești fiecare funcție disponibilă pentru a te remarca, dar dacă un semnal nou nu este perceput ca fiind credibil sau pare să compenseze acreditări existente mai slabe, el poate dăuna în loc să ajute.
Pentru angajatori, studiul sugerează că noile semnale ale platformelor pot oferi informații utile, dar nu întotdeauna în modul intenționat de platformă. Angajatorii ar trebui să analizeze cu atenție cine folosește un semnal și de ce. O funcție concepută să comunice încredere poate releva uneori incertitudine sau o calitate așteptată mai scăzută.
În ceea ce privește platformele, lecția mai largă este că mecanismele de încredere trebuie testate în practică. Adăugarea unei insigne, a unei garanții sau a unui angajament nu îmbunătățește automat încrederea. Platformele trebuie să evalueze modul în care utilizatorii interpretează efectiv noile funcții și dacă acestea îmbunătățesc rezultatele pieței. De exemplu, ar putea testa mai întâi un semnal nou într-un cadru limitat, pentru a observa cum reacționează angajatorii și lucrătorii și pentru a verifica dacă funcția îmbunătățește cu adevărat angajarea și rezultatele muncii.
Concluzia generală este simplă: platformele pot proiecta semnale, dar utilizatorii decid ce înseamnă acestea. Uneori, o funcție menită să construiască încredere poate deveni un semnal de alarmă.
