Milionarii din afacerile private, o sursă de avere ignorată în America
Deși o majoritate a americanilor îi consideră pe miliardari responsabili pentru decalajul tot mai mare dintre venituri și averi, economiștii Eric Zwick și Owen Zidar susțin că există o categorie mult mai numeroasă, dar puțin cunoscută, de persoane foarte bogate. În cartea lor „The Everywhere Millionaire: Who Is Really Rich in America and How They Got There”, cei doi au analizat evidențele fiscale federale pentru a contura o imagine mai amplă și mai precisă a prosperității din Statele Unite.
Autorii descriu un bazin mare și discret de milionari, definiți drept persoane cu o avere netă de cel puțin 5 milioane de dolari și cu o participație într-o afacere privată. Este vorba despre aproximativ 3 milioane de americani, cu o avere medie de circa 25 de milioane de dolari fiecare. În total, averea lor combinată depășește de peste zece ori averea cumulată a listei Forbes 400.
Antreprenori locali în industrii obișnuite
Majoritatea acestor milionari sunt antreprenori locali de succes care dețin afaceri obișnuite: benzinării, supermarketuri, firme de materiale sanitare sau reprezentanțe auto. Sunt descriși drept „bogați discreți”, care nu își etalează averea și activează adesea în industrii fără strălucire, precum francize de fast-food sau comerțul cu automobile.
Unul dintre motivele pentru care autorii au ales să studieze acest grup este legat de inegalitatea veniturilor din ultimele patru decenii. Mai mult de jumătate din creșterea ponderii veniturilor primului 1% provine din venituri care trec prin afaceri de tip „pass-through” către acești proprietari de afaceri private. Potrivit lui Zwick, pentru a înțelege inegalitatea de venituri și avere este esențial să înțelegem acest grup și modul în care s-a îmbogățit.
O perspectivă asupra visului american
Al doilea motiv ține de vitalitatea visului american. Mulți dintre acești milionari provin din medii de clasă mijlocie sau modestă, iar un sfert dintre ei au moștenit afacerea. Datele arată că pornirea unei afaceri rămâne o cale reală de mobilitate ascendentă, chiar dacă avantajele celor născuți în familii bogate rămân substanțiale. Autorii subliniază că relația dintre scorurile la testele standardizate și probabilitatea de a începe o afacere de succes este destul de slabă, ceea ce sugerează că succesul antreprenorial se sprijină pe un set mai larg de abilități și pe etică a muncii.
Al treilea motiv privește puterea economică și politică. Există un milionar de acest tip în fiecare district congressional; aceștia au mulți angajați, plătesc taxe pe vânzări consistente și sunt figuri centrale în comunitățile lor. În unele industrii, notează autorii, această putere a fost folosită pentru a-și reduce povara fiscală sau pentru a se proteja de concurență în moduri care dăunează consumatorilor și angajaților.
Reforma fiscală care i-a făcut vizibili
Un factor cheie în creșterea acestui grup l-a reprezentat reforma fiscală bipartizană de la mijlocul anilor 1980, când cota impozitului pe venitul personal a fost adusă pentru prima dată sub nivelul celei corporative. Înainte, un antreprenor era avantajat să își organizeze afacerea ca societate tradițională; după reformă, a devenit mai avantajos să funcționeze ca afacere „pass-through”, impozitată la cota personală, mai mică. Astăzi, mai mult de jumătate din venituri, aproape jumătate din angajați și marea majoritate a afacerilor din economie sunt de acest tip, spre deosebire de 1980.
Pe lângă factorii fiscali, autorii menționează valul de globalizare, care a deschis piețe pentru afacerile de dimensiuni medii, dereglementarea la nivel statal, care a facilitat extinderea regională, și scăderea ratelor dobânzilor, care a ușurat finanțarea creșterii și a făcut afacerile mai valoroase la vânzare.
De ce taxarea miliardarilor nu este suficientă
În ceea ce privește reducerea inegalității, Zwick consideră că taxarea miliardarilor este o idee bună pentru a închide unele lacune fiscale, dar nu poate diminua semnificativ decalajul. Lista Forbes 400 reprezintă în continuare doar 4-5% din averea totală a gospodăriilor, astfel încât concentrarea exclusivă asupra miliardarilor lasă neexploatată o sursă mult mai amplă de resurse. Autorii sugerează că o raționalizare a poverii fiscale asupra acestui grup mai larg de milionari ar putea genera sume importante, cu costuri economice relativ reduse, și ar trebui să facă parte din instrumentarul de politică fiscală.
