Controlul asupra accentului: o alegere, nu un automatism
Ai stat vreodată cu orele în fața unui serial britanic sau australian și ai observat că începi să le imiți accentul fără să vrei? Un studiu recent arată că, de fapt, oamenii au un control considerabil asupra momentului în care preiau sau suprimă accentul altcuiva.
Cercetarea, publicată în revista Laboratory Phonology, a implicat 136 de vorbitori de limbă engleză americană cărora li s-au pus în ascultare înregistrări ale unei vorbitoare australience. Participanții au fost instruiți fie să o imite, fie să evite imitarea, fie să repete pur și simplu cuvintele auzite. Rezultatele au arătat că participanții au avut un grad ridicat de control asupra imitației accentului. De asemenea, nivelul de conștientizare a anumitor trăsături distincte ale accentului, cum ar fi pronunția vocalelor în cuvinte precum „bath” și „trap”, a jucat un rol important în ce sunete au fost imitate.
„Oamenii sunt destul de buni la a controla dacă sună ca cineva, dacă li se cere asta, dar trăsăturile de accent pe care le consideră semnificative din punct de vedere social vor interfera cu acest control”, a explicat autoarea principală Kathryn Campbell-Kibler, profesoară în Departamentul de Lingvistică la Universitatea de Stat din Ohio. „Practic, dacă nu îți spunem dacă să imiți sau nu pe cineva, vei suna ca acea persoană în privința aspectelor pe care le observi sau le consideri interesante.”
Așteptările pot învinge sunetele auzite
Studiul a scos la iveală și o confruntare între ceea ce creierul nostru se așteaptă să audă și ceea ce urechile percep în timp real. Deși participanții au copiat inițial sunetul vocalic australian în cuvinte precum „trap”, au încetat treptat să o facă atunci când vorbitoarea a folosit și vocale australiene largi, distincte, în cuvinte precum „bath”. Participanții își formaseră deja așteptări despre cum ar trebui să sune accentul persoanei respective, iar când înregistrarea auzită s-a abătut de la aceste așteptări, au oprit imitarea acelui sunet particular.
„Am obținut un efect general: ceea ce crezi tu că sună ea de obicei ajunge să eclipseze elementul pe care tocmai l-ai auzit”, a explicat Campbell-Kibler, care a co-semnat studiul împreună cu Cynthia Clopper, profesoară de lingvistică la aceeași universitate.
Fără instrucțiuni explicite, participanții au avut tendința de a imita o singură trăsătură, cum ar fi eliminarea sunetului „r” în cuvântul „near”. Conform studiului, acest lucru s-ar putea datora unui reflex automat, jocului lingvistic sau unei combinații a celor două.
Prestigiul și libertatea de a imita
Este interesant că cercetătorii nu au observat nicio ezitare din partea participanților în a imita accentul vorbitoarei australience. În lucrare, autorii notează că „vorbitorul model folosea un dialect care era probabil foarte apreciat de participanți, permițându-ne să examinăm imitarea diferitelor trăsături dialectale într-o varietate prestigioasă”. Cu alte cuvinte, vorbitoarea era considerată membră a „unui grup valorizat pozitiv pentru majoritatea americanilor”, potrivit lui Campbell-Kibler, iar „nu simți că îți bați joc de cineva în același mod în care ai simți dacă ar fi vorba despre un grup stigmatizat”.
Campbell-Kibler speră ca cercetările viitoare să exploreze mai profund mecanismele imitației automate și ale jocului lingvistic deliberat, ceea ce ar putea duce la o înțelegere mai clară a modului în care mintea procesează vorbirea.
