Vulpile zburătoare mor de foame. De ce răspundem în continuare la fiecare criză separat?

Florentina

Vulpi zburătoare mor de foame în Australia, iar răspunsul rămâne fragmentat

În New South Wales și estul statului Victoria, îngrijitorii de animale sălbatice sunt copleșiți de numărul mare de vulpi zburătoare aflate în suferință. Specii precum vulpea zburătoare cu cap cenușiu par cele mai afectate, iar cauza cea mai probabilă este lipsa hranei. Iarna neobișnuit de caldă din Australia ar fi putut modifica perioadele de înflorire ale unor arbori, ducând la o penurie de nectar, deși ancheta este încă în curs.

Aceasta nu este prima criză de acest fel. În timpul verii negre din 2019–2020, căldura extremă a ucis zeci de mii de exemplare, iar alte mii au murit din aceeași cauză în vara anului 2025–2026. Schimbările climatice le fac viața tot mai grea, iar Australia este slab pregătită să răspundă unor urgențe care afectează aceste mamifere zburătoare esențiale și foarte mobile.

O problemă veche, fără un răspuns național

În 2016, manageri de terenuri, cercetători, conservaționiști și reprezentanți ai industriei au susținut o abordare națională pentru gestionarea vulpilor zburătoare. Un deceniu mai târziu, schimbarea întârzie. O anchetă parlamentară federală din 2017 a cerut un organism consultativ național sau pentru statele estice și finanțare dedicată pentru cercetare, recuperare și cel puțin încă zece ani de monitorizare. Rezultatul oficial este, și astăzi, „niciun răspuns până în prezent”.

La sfârșitul anului 2022, Programul Național de Monitorizare a Vulpilor Zburătoare a rămas fără finanțare, lăsând Australia fără o imagine națională actualizată a populațiilor. Totuși, agenții guvernamentale, manageri de terenuri și voluntari continuă monitorizarea locală: din cele 476 de colonii cunoscute din New South Wales, 52% sunt acum monitorizate, față de 35% în 2019. Echipa Universității Western Sydney a lansat recent Monitorul Australian al Vulpilor Zburătoare, o platformă care reunește date despre populații, urmărire și știință cetățenească pentru toate speciile australiene.

Între polenizatori vitali și animale percepute ca dăunători

Deși sunt numite popular „lilieci fructiferi”, vulpile zburătoare cu cap cenușiu preferă nectarul și polenul de eucalipt. Ele ajung în livezi doar când hrana preferată lipsește. Înflorirea eucalipților este imprevizibilă, iar defrișările și dezvoltarea urbană au eliminat o mare parte din habitatul nativ cu înflorire de iarnă din sud-estul Queenslandului. Orașele le oferă hrană stabilă, ceea ce le determină să petreacă mai mult timp în colonii urbane.

Vulpile zburătoare pot zbura peste 100 de kilometri într-o singură noapte și se deplasează între numeroase colonii. Când apar în număr mare lângă localități, pot apărea tensiuni legate de zgomot, miros și daune aduse culturilor. Specialiștii subliniază însă că nu este corect să fie tratate ca dăunători, ci recunoscute ca specii naturale și esențiale din punct de vedere ecologic, cu protejarea habitatului și a culturilor umane în același timp.

Îngrijitorii fac față singuri crizelor

Voluntarii care îngrijesc animalele afectate au nevoie de sprijin mult mai bun: instruire, echipamente, vaccinări, acces la medici veterinari și sprijin pentru creșterea capacității de reabilitare. Munca lor are un cost real din punct de vedere fizic, financiar și emoțional. În lipsa unei coordonări adecvate, răspunsul cade aproape în întregime pe umerii lor.

La nivel legislativ, trei dintre cele cinci specii de vulpi zburătoare din Australia sunt considerate amenințate la nivel național, dar planurile de recuperare întârzie. Vulpea zburătoare de pe Insula Christmas este grav amenințată și nu are un plan național de recuperare; cea cu ochelari se bazează pe un plan din 2010, depășit cu șase ani; iar planul din 2021 pentru vulpea cu cap cenușiu a trecut de perioada obligatorie de revizuire de cinci ani. În Queensland, vânarea acestei specii pentru protejarea culturilor este încă permisă.

Criza actuală nu este nici prima, nici ultima. Specialiștii atrag atenția că angajamentul local nu poate înlocui coordonarea națională și că este timpul ca gestionarea vulpilor zburătoare să nu mai fie tratată criză cu criză.

Share This Article