Cercetări noi nuanțează legăturile lui Robert Burns cu Jamaica și sclavia
Un studiu realizat de cercetători de la University of Glasgow oferă cea mai detaliată analiză de până acum a legăturilor poetului scoțian Robert Burns cu Jamaica și cu sistemul sclaviei atlantice. Bazat pe corespondență, registre de navigație și documente ale plantațiilor, studiul clarifică întrebări vechi legate de călătoriile anulate ale lui Burns în Jamaica în 1786.
Autorii, istoricul Stephen Mullen și specialistul în literatură scoțiană Craig Lamont, examinează perioada 1786–1834, concentrându-se asupra planurilor de emigrare abandonate, în contextul mai larg al migrației scoțienilor către Caraibe. Articolul, publicat în Burns Chronicle sub titlul „Historicizing Robert Burns’s Jamaica, 1786–1834”, analizează și modul în care aceste evenimente au fost interpretate în memoria culturală și în contexte patrimoniale.
În 1786, Burns lua în calcul să emigreze în Jamaica, pe fondul dificultăților financiare de la ferma Mossgiel și al unor probleme personale, inclusiv grijile legate de sprijinirea lui Jean Armour, însărcinată cu gemenii săi. Analiza documentelor, inclusiv a unor anunțuri de navigație descoperite recent, arată că există o singură rezervare confirmată: la bordul navei Bell, programată să plece la 17 octombrie 1786. Astfel, relatarea tradițională potrivit căreia Burns ar fi rezervat pasaj pe trei nave diferite este contestată.
Studiul stabilește o nouă cronologie a plecării planificate și clarifică motivele pentru care Burns a renunțat la călătorie. Deși intenționa să lucreze ca contabil, supraveghind persoane înrobite pe o plantație din Jamaica, articolul susține că nu a obținut profituri din sclavia de plantație și nu a participat la comerțul cu sclavi. Legăturile sale cu familia Douglas, proprietari de plantații în Jamaica, nu l-ar fi obligat din punct de vedere legal să călătorească. Singura implicare materială a fost biletul de pasaj cumpărat pentru nava Bell, pe care nu l-a folosit în final, suferind o pierdere financiară personală semnificativă.
Succesul volumului „Poems, Chiefly in the Scottish Dialect”, cunoscut ca ediția Kilmarnock (publicată la 31 iulie 1786), și al primei ediții de la Edinburgh (publicată la 14 aprilie 1787) i-au oferit o alternativă. Potrivit articolului, profiturile din publicare au depășit ceea ce ar fi putut câștiga în Jamaica: raportate la câștigurile medii din 2024, acestea ar echivala cu 1,76 milioane de lire sterline, sumă pe care un contabil scoțian cu un salariu inițial de 30 de lire ar fi avut nevoie de aproape 29 de ani pentru a o acumula.
Autorii notează că unele narative patrimoniale și instituționale recente au exagerat legătura lui Burns cu sclavia, folosindu-l ca simbol al complicității scoțiene, deși nu există dovezi ale unei implicări directe. Ei pledează pentru o interpretare bazată pe dovezi și susțin că Burns nu ar mai trebui privit ca emblematic pentru complicitatea Scoției cu sclavia deținătorilor de sclavi.
Cercetătorii recomandă o istorie publică mai accurate și mai responsabilă, pe măsură ce se apropie bicentenarele abolirii: guvernul britanic a adoptat Slavery Abolition Act în 1833, iar în 1834 au fost eliberați toți sclavii din Indiile Occidentale Britanice, urmând apoi un sistem de ucenicie prin care africanii eliberați erau obligați să continue să lucreze pentru foștii stăpâni, până în 1838.
Articolul concluzionează că Burns, care a refuzat o ofertă lucrative de a merge în Jamaica într-un moment de criză personală și care nu a avut nicio legătură materială cu comerțul atlantic cu sclavi sau cu sclavia, nu ar trebui să mai servească drept emblemă pentru scoțienii care au avut astfel de legături. Mullen și Lamont speră că cercetarea lor va stabili un model cu implicații pentru modul în care Burns și sclavia din Caraibe sunt interpretate în Scoția civică.
