Seceta și temperaturile extreme distrug vegetația din Parcul Național Uluṟu-Kata Tjuṯa
În inima deșertului australian, Parcul Național Uluṟu-Kata Tjuṯa, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, adăpostește o varietate spectaculoasă de plante și animale unice. Custozii tradiționali Aṉangu, care administrează aceste teritorii împreună cu Parks Australia, semnalează însă că vegetația locală moare, iar odată cu ea dispar și animalele care depind de ea.
Natalie Ray, ranger în cadrul echipei Muṯitjulu Mala, explică: „Când ieșim să ne uităm în jur, vedem că numărul lor scade. Nu știm ce se întâmplă în alte părți din Australia sau din lume, dar ne vedem plantele și animalele suferind.”
Seceta și temperaturile în creștere
Între 2018 și 2021, regiunea a traversat cea mai severă secetă înregistrată vreodată. Deși există consemnări ale unor secete foarte grave și în anii 1880 și la mijlocul anilor 1950–1960, există o diferență esențială: temperaturile din acest secol sunt mult mai ridicate, aducând valuri de căldură mai lungi, mai fierbinți și mai frecvente decât în orice altă perioadă din istoria înregistrată a omenirii.
După valurile de căldură record din 2019–2020, comunitatea Aṉangu a asistat la moartea în masă a unor plante de obicei robuste, precum kurkaṟa (stejarul de deșert, Allocasuarina decaisneana), wanaṟi (mulga, Acacia aneura) și pukaṟa (mirta de tufiș de deșert, Aluta maisonneuvei).
În 2020, Parks Australia și comunitatea Aṉangu au organizat un atelier de discuții despre schimbările climatice, unde au fost exprimate îngrijorări legate de efectele secetelor fierbinți. De atunci, Aṉangu colaborează cu cercetători de la Parks Australia, CSIRO și de la mai multe universități pentru a determina cum afectează schimbările climatice plantele din parc. Rangerii Muṯitjulu Mala au fost o parte importantă a acestui parteneriat.
Bătrânul Aṉangu Malya Teamay, din comunitatea Muṯitjulu, a declarat: „Ne îngrijorează foarte mult acest lucru… suntem aici, pe teritoriul nostru, și vedem că lucrurile devin cu adevărat grave.”
De ce unele plante au rezistat mai bine decât altele
Folosind imagini inovatoare la 360 de grade, oamenii de știință și rangerii Muṯitjulu Mala au constatat că uscarea plantelor — manifestată prin moartea frunzelor, lăstarilor sau rădăcinilor — acoperea sute de kilometri pătrați numai în interiorul parcului național.
Aṉangu și cercetătorii au conceput și realizat împreună o serie de proiecte de cercetare corelate pentru a înțelege dacă anumite specii de plante au rezistat mai bine decât altele și, dacă da, de ce.
După seceta fierbinte, studiile detaliate efectuate pe teren împreună cu Aṉangu au arătat că speciile au murit în proporții diferite. Dacă 78% dintre exemplarele de kurkaṟa au supraviețuit, doar 10% dintre cele de pukaṟa au rezistat.
Cercetările recente sugerează că modul în care plantele folosesc apa în timpul secetei ar putea explica de ce unele specii de deșert sunt mai predispuse la moarte decât altele. Speciile cu rate scăzute de uscare tind să își încetinească creșterea și să conserve apa în țesuturi. Cele mai vulnerabile sunt speciile care au continuat să folosească apa pentru creștere pe parcursul verii — o strategie care poate funcționa în condiții de secetă blândă, dar care duce la pierderi rapide de apă și la moarte prin deshidratare în timpul unei secete severe.
Rangerul Aṉangu Muṯitjulu Mala Michael Swan spune: „Am fost aici, observând și învățând, lucrând cu oamenii de știință, văzând cum atât de mulți dintre copacii noștri mor. Se întâmplă aici, acasă la noi, la Uluṟu, Muṯitjulu. Trebuie să avem grijă de teritoriul nostru.”
Consecințe profunde
Aṉangu sunt îngrijorați de ceea ce înseamnă moartea în masă a plantelor pentru pământul lor. Când anumite plante native mor, se deschide calea pentru alte specii, adesea cu consecințe profunde. Buruiana invazivă buffel grass (Cenchrus ciliaris) se răspândește rapid prin Uluṟu-Kata Tjuṯa, eliminând plantele native și sufocând ochiurile de apă.
Animalele care depind de plantele native resimt și ele efectele: Aṉangu au observat șopârle de deșert rezistente murind și păsări căzând din copaci în timpul valurilor extreme de căldură.
Aṉangu folosesc aceste concluzii comune ale cercetării pentru a fundamenta gestionarea parcului în condițiile unor extreme climatice tot mai accentuate. Problema nu poate fi însă soluționată singuri: Aṉangu, oamenii de știință și guvernele trebuie să colaboreze.
Rangerul Aṉangu Muṯitjulu Mala Ray afirmă: „Simțim că schimbările trebuie să se producă chiar acum, că această poluare a aerului trebuie să înceteze de dragul copiilor noștri și al generațiilor viitoare, pentru ca teritoriul să rămână sănătos și puternic și pentru ei.”
